Sichitiu: ACSM U Poli Iaşi nu are deocamdată niciun jucător legitimat

Grigore Sichitiu, recent instalat in funcţia de preşedinte al clubului ACSM U Poli Iaşi, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că gruparea moldoveană din Liga a II-a nu a legitimat încă niciun jucător.

110 afișări
Imaginea articolului Sichitiu: ACSM U Poli Iaşi nu are deocamdată niciun jucător legitimat

Sichitiu: ACSM U Poli Iaşi nu are deocamdată niciun jucător legitimat (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

"Timpul a fost foarte scurt pentru noi şi nu avem deocamdată niciun jucător legitimat. Am discutat cu mai mulţi fotbalişti până astăzi (n.r. - miercuri) dimineaţă. Urmează să semneze cu noi Claudiu Ionescu, jucător care a mai evoluat la Iaşi, fraţii Andrei şi Robert Neagoe, stoperul Cătălin Vlaicu, dar şi Peter Omoduemuke, care a jucat şi la Poli Timişoara. Am vorbit şi cu cu foştii jucători ai Politehnicii Iaşi, însă mulţi dintre ei nu au dorit să vină la noi. Ne-au refuzat Adrian Ilie, Vlad Bujor şi Ionuţ Costache. Asta e, nu avem ce le face. La toţi le-am spus că în momentul de faţă noi nu putem oferi contracte mai mari de 1.000 de euro pe lună. Vom acorda bonusuri substanţiale doar pentru performanţă, iar asta presupune promovarea în Liga I. La Iaşi nu se vor mai plăti jucătorii care nu vor să facă performanţă", a declarat Sichitiu.

Oficialul clubului moldovean a adăugat că obiectivul echipei va fi stabilit la 10 septembrie. "Până la 10 septembrie, data limită pentru transferuri, nu pot spune exact care va fi obiectivul nostru. Acesta va depinde de trei factori importanţi: cine va susţine financiar echipa, lotul pe care îl va avea la dispoziţie Ionuţ Popa şi sprijinul primit din partea comunităţii ieşene", a explicat Sichitiu.

Comitetul de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal a hotărât, marţi, ca ACSM U Politehnica Iaşi, grupare formată recent prin fuziunea dintre Tricolorul Breaza şi Navobi Iaşi, să evolueze în cadrul Seriei a II-a a Ligii a II-a în locul clubului SC FC Baia Mare SA, urmând să preia programul acestuia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici