SPORTIVII anului 2012: Bolt şi Phelps, deasupra tuturor

Usain Bolt şi Michael Phelps au dominat Jocurile Olimpice de la Londra, la fel ca în 2008 la Beijing, intrând definitiv în legenda sportului mondial, se arată într-un material al agenţiei France Presse.

212 afișări
Imaginea articolului SPORTIVII anului 2012: Bolt şi Phelps, deasupra tuturor

Usain Bolt (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Fară a întocmi un clasament, jurnaliştii de la France Presse au trecut în revistă cele mai notabile performanţe ale anului sportiv 2012.

Ben Ainslie (iahting). În 2012, a câştigat al patrulea aur olimpic consecutiv pentru Marea Britanie, a treia oară la Finn după un prim titlu la Laser, la JO 2000. La 35 de ani, "Beano", cum este numit sportivul britanic, se alătură legendarului danez Paul Elvstroem al cărui palmares include patru medalii de aur obţinute între 1948 şi 1960.

Usain Bolt (atletism). "Sunt o legendă în viaţă, spuneţi peste tot", a afirmat Bolt. La JO de la Londra, ca şi la cele de la Beijing din 2008, Usain Bolt a reuşit tripla de aur (100 m, 200 m, 4x100 m). Cu a şasea medalie olimpică de aur, jamaicanul a devenit, la 25 de ani, cel mai titrat sprinter din istorie, în faţa americanului Carl Lewis (5 titluri la sprint).

Tom Boonen (ciclism). La 31 de ani, belgianul a obţinut din nou succese, după două sezoane perturbate de accidentări. Învingător la GP E3, la Gand-Welvegem şi Turul Flandrei, el a câştigat apoi a patra oară cursa Paris-Roubaix, egalând recordul compatriotului său Roger de Vlaeminck.

Alberto Contador (ciclism). La o lună de la revenirea după suspendarea pentru dopaj, el a câştigat Turul Spaniei, al doilea succes în La Vuelta după victoria din 2008.

Didier Drogba (fotbal). Atacantul ivorian şi-a şters lacrimile după înfrângerea din finala Cupei Africii pe Naţiuni contra Zambiei, câştigând Liga Campionilor cu Chelsea. El a egalat şi apoi a marcat golul victoriei la penaltiuri cu Bayern în finala de la Munchen, înainte de a semna un contract extrem de avantajos cu gruparea chineză Shanghai Shenhua.

Ashton Eaton (atletism). Un record mondial (9.039 puncte), stabilit la 23 iunie la selecţiile americane, urmat de titlul olimpic la Londra: la 24 de ani, el este noul maestru al decatlonului.

Mo Farah (atletism). Născut în Somalia, dar crescut în Anglia, atunci când ţara sa era răvăşită de războiul civil, Mo Farah a oferit patriei sale de adopţie o dublă olimpică: 5.000 m şi 10.000 m. La 29 de ani, campionul mondial en titre la 5.000 m este succesorul demn al etiopianului Kenenisa Bekele, autorul aceleiaşi duble la JO de la Beijing.

Allyson Felix (atletism). Americanca de 27 de ani, triplă campioană olimpică la Londra (200 m, 4x100 m şi 4x400 m) a fost desemnată sportiva anului de IAAF.

Melissa Franklin (nataţie). Câştigătoare la 100 şi 200 metri spate, precum şi la ştafeta de 4x200 m liber şi 4x100 m mixt, americanca de 17 ani a confirmat la JO de la Londra că a devenit o figură importantă a nataţiei feminine.

Philippe Gilbert (ciclism). Campion mondial la ciclism pe şosea, la Valkenburg (Olanda), rutierul belgian a revenit în frunte după un început dificil de sezon.

Marcel Hirscher (schi). Câştigător al Cupei Mondiale de schi alpin la capătul uni duel cu elveţianul Beat Feuz, austriacul de 23 de ani a reuşit să obţină şi micul glob al slalomului uriaş.

Chris Hoy (ciclism). La Londra, Chris Hoy a câştigat două medalii de aur la viteză pe echipe şi keirin. Cu şase titluri olimpice în total, după cele de la JO 2004 şi de la JO 2008, scoţianul de 36 de ani este cel mai titrat sportiv britanic din istoria jocurilor.

Andres Iniesta (fotbal). Desemnat cel mai bun jucător la Euro 2012, catalanul a fost un factor important în succesul Spaniei, prin clarviziunea sa, fineţea şi rolul de accelerator la mijlocul terenului.

Kirani James (atletism). Campion olimpic la 400 metri la 19 ani, la un an după titlul mondial de la Daegu, James poate visa la recordul mondial stabilit în 1999 de Michael Johnson (43.18).

Nikola Karabatici (handbal). Campion olimpic pentru a doua oară consecutiv, handbalistul francez Nikola Karabatici şi-a văzut apoi imaginea afectată de suspiciunile privind trucarea meciului Cesson-Montpellier în care a fost pus sub acuzare.

Sebastien Loeb (automobilism). Campion mondial pentru a noua oară, pilotul francez deţine cel mai frumos palmares din istoria sportului automobilistic. La 38 de ani, el a decis să nu dispute decât câteva curse anul viitor, pentru ca în 2014 să ajungă în Campionatul Mondial de Turisme (WTCC), tot cu Citroen.

Aries Merritt (atletism). Campion mondial la juniori la 110 metri garduri în 2004, americanul a confirmat la 27 de ani reuşind să câştige titlul olimpic, iar apoi îmbunătăţind cu şapte sutimi recordul mondial al cubanezului Dayron Robles, la 7 septembrie, la Bruxelles.

Lionel Messi (fotbal). La doar 25 de ani, Lionel Messi nu mai conteneşte cu recordurile. Jucătorul argentinian a marcat 91 de goluri într-un an, depăşind recordul germanului Gerd Müller, cu 85 de reuşite în 1972.

Andy Murray (tenis). Campion olimpic la Wimbledon, câştigător la US Open, primul său titlu de Grand Slam, Andy Murray a devenit, la 25 de ani, primul tenisman britanic campion olimpic din 1908 şi primul câştigător de Grand Slam după succesul lui Fred Perry la US Open din 1936.

Michael Phelps (nataţie). Americanul de 27 de ani a pus capăt carierei sale la 4 august, la Londra, cu 18 medalii de aur, la ştafeta de 4x100 m mixt, ducând la 22 totalul de medalii olimpice: 8 la Atena în 2004 (6 de aur, 2 de bronz), 8 de aur la JO de la Beijing şi 6 la Londra. El a depăşit-o astfel pe gimnasta sovietică Larisa Latînina, care a câştigat 18 medalii la JO în perioada 1956 - 1964.

Evgheni Pluşenko (patinaj). După doi ani de absenţă, rusul a devenit campion european la patinaj artistic pentru a şaptea oară, la Sheffield.

Teddy Riner (judo). Cvintuplul campion mondial (2007, 2008, 2009, 2010, 2011 ), judoka francez (2,02 m, 131 kg) a câştigat la Londra singurul aur care îi lipsea, la patru ani după bronzul de la JO 2008.

David Rudisha (atletism). "Este una dintre cele mai mari performanţe din istoria JO". Un omagiu al lui Sebastian Coe adus lui David Rudisha, campion olimpic la 800 metri la capătul unei curse încheiate cu record mondial (1 min 40 sec 91).

Felix Sanchez (atletism). La opt ani de la succesul de la Atena, dominicanul a câştigat la 34 de ani, proba de 400 metri garduri la JO de la Londra. Un succes neaşteptat, în condiţiile în care cariera lui a fost perturbată de numeroase accidentări în ultimii ani.

Sun Yang (atletism). Chinezul de 20 de ani, dublu campion olimpic la 400 şi 1500 metri liber, este maestrul incontestabil a distanţelor medii şi lungi.

Sebastian Vettel (automobilism). La volanul monopostului Red Bull-Renault, germanul a devenit la 25 de ani cel mai tânăr triplu campion mondial (2010, 2011 şi 2012) din istoria Formulei 1. În 101 Grand Prix-uri de la debutul în 2007, Vettel a totalizat 26 de victorii.

Alexandre Vinokourov (ciclism). La 38 de ani, în ultimul său sezon, kazahul a cunoscut apoteoza aurului olimpic la Londra, la 12 ani după o medalie de argint la JO de la Sydney şi la cinci ani după ce a fost depistat pozitiv la Turul Franţei în 2007.

Lyndsey Vonn (schi). Americanca a dominat Cupa Mondială la schi alpin. Câştigătoare a celui de-al patrulea glob de cristal, ea a reuşit să se impună şi la coborâre, în probele super-G şi supercombinată. Cu 53 de victorii la Cupa Mondială, ea se află la nouă lungimi de recordul austriecei Annemarie Moser-Proll la finalul sezonului 2011-2012.

Marianne Vos (ciclism). Abonată la locul doi, cu cinci medalii de argint la Campionatele Mondiale pe şosea, olandeza de 25 de ani a câştigat cursa la JO de la Londra, după ce s-a impus pe pistă la JO 2008.

Bradley Wiggins (ciclism). Primul britanic câştigător al Turului Franţei, după două victorii de etapă la contratimp la Besançon şi Chartres, apoi campion olimpic la contratimp la Londra, Bradley Wiggins a trăit un an minunat. La 32 de ani, de trei ori campion olimpic la urmărire (un titlu la Atena, două la Beijing la individual şi cu echipa) şi de şase ori campion mondial, el s-a înscris în cursele pe şosea doar din 2009.

Serena Williams (tenis). Un nou titlu la Wimbledon, apoi două medalii de aur olimpice pe aceeaşi arenă, la simplu şi la dublu, alături de sora sa Venus, urmate de un nou titlu la US Open: Serena Williams a avut un an 2012 excepţional. La 30 de ani, americanca are 15 titluri de Grand Slam şi patru titluri olimpice. Ea s-a mai impus alături de Venus la JO de la Sydney (2000) şi Beijing (2008).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici