Acceleratorul de particule LHC a stabilit un nou record de viteză

Cel mai mare accelerator de particule din lume, Large Hadron Collider (LHC), a atins, luni dimineaţă, un nou record de viteză, a declarat Centrul European pentru Cercetări Nucleare (CERN), care foloseşte acest instrument pentru a descifra secretele naşterii universului.

Acceleratorul de particule LHC a stabilit un nou record de viteză (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"LHC a devenit, astăzi (luni, n.r.), cel mai puternic accelerator de particule, după ce a accelerat cele două fascicule de protoni la o energie de 1,18 teraelectronvolţi (TeV), la primele ore ale dimineţii", se indică în comunicatul emis de CERN.

"E fantastic. Totuşi, vom continua să avansăm pas cu pas şi mai avem multe de făcut înainte de a putea spune că facem fizică în 2010. Îmi voi păstra şampania la rece până atunci", a declarat Rolf Heuer, directorul general CERN.

Până în prezent, recordul a fost deţinut de un concurent al CERN, institutul FERMILAB din Chicago (Statele Unite), care reuşise să atingă o viteză de 0,98 TeV, în anul 2001.

În 2010, CERN are ca obiectiv creşterea energiei fasciculelor de protoni, pregătind o coliziune la energia de 7 TeV (3,5 TeV pentru fiecare fascicul), această valoare reprezentând de trei ori şi jumătate puterea maximă a acceleratorului deţinut de institutul american FERMILAB.

Operat de Centrul European pentru Cercetare Nucleară (CERN), LHC este cel mai mare accelerator de particule din lume şi va crea condiţii similare momentelor de după Big Bang.



comentează şi tu Momentan sunt 3 comentarii
Taguri:
LHC ,
RECORD ,
VITEZĂ ,
accelerator
COMENTARII
  • @dennis 31 mar 2010

    sau mai bine sa angajeze un traducator competent...

  • Adrian Buzatu 30 nov 2009

    Recordul nu este de viteză (aÅŸa cum a anunÅ£at Mediafax), ci de energie, între toate particulele elementare. Record de viteză este numai relativ la protonii de la Tevatron. Căci există ÅŸi fasicule de electroni ÅŸi de neutrini, care având masă mult mult mai mică, chiar la energii mai mici, ajung la viteze mai mari decât cele ale protonilor de la LHC. Însă recordul de energie este pentru toate tipurile de particule accelerate vreodată de om! Åži aceasta face într-adevăr o zi istorică la CERN!

  • Dennis 30 nov 2009

    Hmmm... Din titlu intelesesm ca LHC-ul a luat-o la goana peste campii si l-au cronometrat. Ma asteptam sa aflu ce s-a ales de CERN. Ar fi fost un film mai tare si decat 2012. Oameni buni, nu mai veniti cu titluri hilare, de-a dreptul cretine. Tineti cont si de topica bietei limbi romane. Sau mai bine lasati-va de meserie.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa