Altitudinile de peste 2.000 de metri stimulează pierderea kilogramelor în exces

Echipa de cercetători coordonată de Florian Lippl, de la Universitatea Ludwig Maximilians din Munchen, a studiat efectul avut asupra a 20 de bărbaţi obezi o săptămână de vacanţă petrecută la o altitudine de 2.650 de metri. Bărbaţii aveau, în medie, o vârstă de 55,7 ani şi un IMC (indice al masei corporale) de 33,7.

Indicele de masă corporală este raportul dintre greutatea unei persoane împărţită la pătratul înălţimii acesteia. Persoanele normale au un IMC cuprins între 18,5 şi 24,9, cele supraponderale între 25 şi 29,9, iar cele obeze, peste 30.

Experimentul nu a inclus nicio altă modificare a stilului de viaţă în ceea ce priveşte exerciţiile fizice sau regimul alimentar.

La finalul acestei săptămâni petrecute la mare altitudine, cercetătorii au remarcat o pierdere în greutate a voluntarilor, o scădere a consumului zilnic de alimente şi o ameliorare semnificativă a nivelului tensiunii arteriale. Aceste efecte erau încă prezente la patru săptămâni de la revenirea voluntarilor la altitudini mai joase.

Potrivit cercetătorilor, scăderea în greutate este, în principal, o consecinţă a unei creşteri a metabolismului de bază, care corespunde cheltuielilor energetice ale organismului aflat în stare de repaus, deja remarcată cu ocazia unor studii anterioare efectuate la mari altitudini, dar şi unei reduceri a cantităţii zilnice de alimente consumate.

Scăderea apetitului este un simptom frecvent întâlnit în cazul "răului de munte", însă pofta de mâncare poate fi influenţată de numeroşi alţi factori, precum dinamica de grup.

Cercetătorii au constatat o creştere a concentraţiei de leptină, un hormon a cărui activare determină o scădere a apetitului. Concentraţia mai mică de oxigen de la înălţimi mari s-ar putea afla la originea acestei creşteri a concentraţiei de leptină.