Bătrânul dinozaur Zarafasaura Oceanis nu va mai fi vândut la licitaţie

Scheletului unui dinozaur vechi de 66 milioane de ani nu va mai fi vândut la licitaţie marţi, la Paris, urmare a intervenţiei diplomaţiei marocane, care revendică relicva.

375 afișări
Imaginea articolului Bătrânul dinozaur Zarafasaura Oceanis nu va mai fi vândut la licitaţie

Bătrânul dinozaur Zarafasaura Oceanis nu va mai fi vândut la licitaţie

Scandalul franco-marocan s-a declanşat atunci când autorităţile din Maroc au aflat, din Le Figaro, că scheletul unui Zarafasaura Oceanis urmează să fie vândut la licitaţie, la Paris, la un preţ estimat la 450.000 de euro.

Asociaţia pentru Protecţia Patrimoniului Geologic din Maroc a susţinut că dinozaurul este de "naţionalitate" marocană şi a fost exportat ilegal în Franţa.

Directorul Direcţiei patrimoniu din cadrul Ministerului Culturii din Maroc a declarat, pentru agenţia France Presse: "Este vorba despre patrimoniul nostru şi vom întreprinde o anchetă pentru a vedea cum a fost cu putinţă ca această fosilă rară, care a fost găsită doar în Maroc, să fie scoasă din ţară."

Scheletul dinozaurului care a stârnit disputa a fost reconstituit din patru schelete de Zarafasaura Oceanis şi este complet în proporţie de 75%, restul fiind reconstituit din răşină.

Casa de licitaţii a afirmat că cele patru schelete au fost cumpărate de la Frankfurt, unde fuseseră puse în vânzare de o societate marocană, cu toate avizele legale necesare şi că, oricum, dacă tot se vorbeşte despre patrimoniu, atunci se poate spune că dinozaurul cu pricina este în "patrimoniul umanităţii".

Decizia de a anula licitaţia a venit după ce comisarul acesteia a avut o întâlnire cu ambasadorul Marocului la Paris.

Până la lămurirea definitivă a dreptului de proprietate asupra scheletului, acesta va fi expus public, începând de vineri, în capitala Franţei, la sediul Casei de licitaţii Drouot Enchères.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici