Cancerul la prostată, oprit de un plasture cu nitroglicerină

Un plasture ce eliberează treptat doze mici de nitroglicerină în organism poate încetini şi chiar stopa evoluţia cancerului la prostată, fără a produce acele efecte secundare severe ce apar în urma tratamentelor actuale, potrivit unui studiu publicat în revista Urology, preluat de sciencedaily.com.

Cancerul la prostată, oprit de un plasture cu nitroglicerină (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Această descoperire este rezultatul primului test pe plan mondial, coordonat de Robert Siemens, profesor la Universitatea Queen's din Marea Britanie, în care a fost folosită nitroglicerina în tratarea cancerului la prostată. Desfăşurată pe o perioadă de 24 de luni, faza a II-a de testare a fost efectuată pe un eşantion de 29 de bărbaţi, care prezentau în organism concentraţii mari de antigen specific prostatic (PSA) în urma unor operaţii pe prostată sau a unor şedinţe de radioterapie. Concentraţiile de PSA reprezintă un element de predicţie vital în ceea ce priveşte răspândirea acestui tip de cancer.

Cercetătorii britanici au obţinut rezultate încurajatoare, în special datorită faptului că această tehnică nu generează reacţii adverse, iar numărul tratamentelor pentru bărbaţii ce prezintă concentraţii mari de PSA după operaţie sau radioterapie este foarte limitat.

Pacienţii au primit un plasture care se ataşează pe piele, ce eliberează în organism doze mici de nitroglicerină, într-un ritm lent, iar nivelul de PSA a fost atent monitorizat. Dintre cei 17 pacienţi care au participat la toate etapele acestui studiu, 16 au prezentat o stabilizare şi chiar o scădere a ratei de progresie a cancerului.

Nitroglicerina a fost utilizată în doze mult mai mari, timp de mai bine de un secol, pentru tratarea anghinei pectorale. Potrivit acestui studiu, scăderea concentraţiei de monoxid de azot din organism influenţează ritmul de răspândire a tumorilor, care poate fi stopat cu ajutorul nitroglicerinei.

Cancerul de prostată este diagnosticat în cazul a peste 250.000 de pacienţi în fiecare an în Statele Unite ale Americii şi Canada. Până la 50% dintre pacienţii care au suferit intervenţii chirurgicale la nivelul prostatei şi/sau şedinţe de radioterapie vor experimenta o revenire a cancerului.



comentează şi tu Momentan sunt 1 comentarii
Taguri:
PLASTURE NITROGLICERINĂ ,
CANCER PROSTATĂ ,
tratament cancer prostata
COMENTARII
  • sweet pea 14 mar 2010

    "ConcentraÅ£iile de PSA reprezintă un element de predicÅ£ie vital în ceea ce priveÅŸte răspândirea acestui tip de cancer." MEDIAFAX, BATETI CAMPII CU GRATIE!
    Screening men for prostate-specific antigen (PSA), the most commonly used tool for detecting prostate cancer, has become a "hugely expensive public health disaster," says the researcher (dr. Richard Ablin) who discovered PSA in 1970.Dr. Ablin writes: "As I've been trying to make clear for years now, PSA testing can't detect prostate cancer".

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa