China şi Statele Unite sunt lideri globali în dezvoltarea inteligenţei artificiale

China şi SUA sunt statele cu cele mai mari investiţii în dezvoltarea inteligenţei artificiale (AI), deşi cele două se concentrează pe domenii de utilizare diferite, a precizat Jung Min, director general al Grupului Tehnologie, Media şi Telecom (TMT) din cadrul Goldman Sachs.

469 afișări
Imaginea articolului China şi Statele Unite sunt lideri globali în dezvoltarea inteligenţei artificiale

China şi Statele Unite sunt lideri globali în dezvoltarea inteligenţei artificiale

„Există diferenţe între regiuni în privinţa modului în care inteligenţa artificială a progresat şi s-a dezvoltat. Cred că Statele Unite şi China sunt, probabil, ţările în care am văzut cele mai mari progrese. Şi dacă ne referim la medii, în acele două ţări există aşteptări diferite, norme diferite privitoare la intimitate în mod special”, a precizat oficialul TMT.

„În China a avut loc o explozie a aplicaţiilor de securitate şi de supraveghere, profitând de progresele ce au avut loc în jur. În Statele Unite, progresele au fost înregistrate în cele mai mari companii de tehnologii americane (Amazon, Apple Google, Microsoft - n.r.), care s-au concentrat pe utilizarea AI-ului pentru consumatori. Suntem în fazele incipiente ale utilizării lui pentru companii”, a completat Jung Min.

Oficialul a mai precizat şi că, în viitor, aşteptările sunt ca cercetarea în domeniul inteligenţei artificiale să nu mai fie concentrată în doar câteva companii mari, ci într-un număr mult mai mare. De asemenea, cercetarea ar urma să vizeze mai multe domenii de aplicare a AI-ului.

Din acest punct de vedere, China are deja un avans, fiind locul apariţiei mai multor start-up-uri de succes în direcţia dezvoltării inteligenţei artificiale. Din acest motiv, în China ar fi şi avut loc o comercializare mai mare a acestei tehnologii decât în Statele Unite.

Cu toate acestea, aşteptările sunt că tot companiile mari vor fi cele care vor trasa direcţiile principale de dezvoltare a acestei tehnologii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici