Declaraţia lui Edward Snowden care răspunde paradoxului lui Fermi - PODCAST

Edward Snowden consideră că are un răspuns la celebrul paradox al lui Fermi, care exprimă o contradicţie evidentă între probabilitatea de existenţă în Univers a unor civilizaţii extraterestre, probabilitate estimată a fi mică, dar reală, şi lipsa de contacte cu astfel de civilizaţii sau alte dovezi ale existenţei lor.

Share pe Facebook 36495 afişări

Edward Snowden (Foto: AFP / Mediafax Foto)

Edward Snowden a oferit un posibil răspuns la paradoxul lui Fermi într-o discuţie purtată cu astrofizicianul Neil deGrasse Tyson. 

Snowden, fost agent al Agenţiei Naţionale pentru Securitate (NSA) din Statele Unite, a devenit cunoscut după ce a făcut o serie de dezvăluiri despre programele de supraveghere şi monitorizare electronică adoptate de Statele Unite şi Marea Britanie.

Fostul agent NSA susţine că motivul pentru care omenirea nu a făcut încă primul contact ar putea ţine de faptul că semnalele trimise de civilizaţiile extraterestre ar fi mult prea criptate pentru ca pământenii să le poată distinge de zgomotul de fundal. 

URMĂREŞTE DISCUŢIA DINTRE SNOWDEN ŞI DEGRASSE TYSON AICI

"Când analizezi un mesaj criptat - dacă e cu adevărat bine criptat - vei constata că nu există nicio cale reală să demonstrezi că ar fi criptat. Nu poţi distinge între o comunicare criptată - cel puţin în sens teoretic - şi zgomotul de fundal.", spune Snowden. Fostul agent NSA mai spune că, de-a lungul timpului, orice civilizaţie realizează că e esenţial să îşi cripteze comunicarea. "Prin urmare, dacă avem o civilizaţie care încearcă să capteze mesajele altor civilizaţii, trebuie ţinut cont de faptul că există doar o foarte mică perioadă de timp în dezvoltarea unei societăţi în care aceasta îşi va expedia mesajele prin cele mai primitive mijloace de comunicare. [...] Ce auzim noi în acest moment nu poate fi disociat de alte zgomote.", a explicat Snowden. 

Într-o discuţie informală din anul 1950, fizicianul Enrico Fermi a pus întrebarea: "În cazul în care în galaxia noastră există o multitudine de civilizaţii extraterestre avansate, atunci de ce nu au fost găsite dovezi, de exemplu nave sau sonde spaţiale?" O altă întrebare, strâns legată de paradoxul lui Fermi, se referă la "Marea Tăcere":  "Dacă zborurile interstelare sunt greu de realizat, dar dacă viaţa este un fenomen obişnuit în Univers, atunci de ce până acum nu am putut detecta, de exemplu, măcar transmisii radio ale altor civilizaţii?"

De-a lungul timpului au existat numeroase tentative de a rezolva paradoxul celebrului fizician prin căutarea unor dovezi care să ateste existenţa altor civilizaţii inteligente. De cealaltă parte, contraargumentele oferite de alţi fizicieni sugerează că viaţa extraterestră inteligentă nu există sau apare atât de rar în timp şi spaţiu, încât şansele de intersectare sunt minime, iar omenirea nu va reuşi niciodată să facă primul contact.

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
edward snowden
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.