Dializa fără aparat: O invenţie românească premiată la Geneva. Metoda costă de zece ori mai puţin decât tratamentul clasic

O invenţie a medicilor români de la Spitalul "Sf. Ioan din Capitală, premiată cu aur în 2010 la Salonul de Inventică de la Geneva, prin care pentru dializă este folosit propriul organism (peritoneul) în locul aparatului îşi caută încă sponsorii, deşi preţurile pentru tratament ar scădea de zece ori.

11709 afișări
Imaginea articolului Dializa fără aparat: O invenţie românească premiată la Geneva. Metoda costă de zece ori mai puţin decât tratamentul clasic

Dializa fără aparat: O invenţie românească premiată la Geneva. Metoda costă de zece ori mai puţin decât tratamentul clasic (Imagine: Elvira Gheorghita/Arhiva Mediafax Foto)

În urmă cu un an, profesorul Alexandru Ciocalteu, de la Spitalul "Sfântul Ioan" din Bucureşti, împreună cu doi tineri colaboratori, doctorii Cristina David şi Alexandru Ionel Checheriţă, au inventat o nouă metodă revoluţionară de dializă, peritoneofiltrarea.

"În această metodă este folosit peritoneul ca membrană de dializă, nemaifiind nevoie de aparat. Mai concret, dializa o face organismul", a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, profesor doctor Alexandru Ciocâlteu.

De fapt, intervenţia echipei medicale constă în a produce ''urină prin stoarcerea sângelui din vasele peritoneului". Medicii folosesc chirurgia laparoscopică pentru a produce hipertensiune în vasele din peritoneu care elimină urina fiziologic prin vezica urinară. Prin acest sistem sunt introduse laparoscopic două microechipamente, unul pentru a produce urina, iar celălalt pentru a elimina lichidul prin vezică.

Invenţia medicilor români a fost recompensată cu medalia de aur la Salonul Internaţional de Invenţii Geneva 2010.

"Nu am crezut că această invenţie care ar reduce preţurile de zece ori va aştepta aproape un an sponsori pentru a începe studiile. Poate că invenţia deranjează o afacere mondială de peste 65 miliarde de euro tocmai prin scăderea preţurilor de zece ori. O invenţie premiată cu aur la Geneva, dar faţă de care marile companii producătoare de rinichi artificiali şi materiale de dializă nu arată interes deosebit. Este soarta multor invenţii excepţionale ale cercetătorilor români", a spus profesorul Ciocâlteu.

Potrivit acestuia, recent , un inginer român, Florin Nuţă, de la General Turbo SA, a oferit o sponsorizare de 80.000 de lei pentru demararea studiilor experimentale. În echipa medicală constituită în acest scop, profesorul Alexandru Ciocâlteu a cooptat un gastroenterolog, conferenţiar doctor Ion Dina, doi chirurgi, Mircea Litescu şi Rubin Munteanu, un urolog, Victor Cauni, şi un specialist de la Catedra de Chirurgie a Facultăţii de Medicină Veterinară, profesor doctor Alin Bartoi.

"Studiile efectuate anunţă un eveniment în lumea medicală, deoarece s-a dovedit că peritoneofiltrarea este o metodă viabilă care permite nu numai scăderea costurilor acestui tratament, dar şi o îmbunătăţire evidentă a calităţii vieţii bolnavilor din dializă", a adăugat profesorul Ciocâlteu.

În România există aproape 10.000 de pacienţi dializaţi pentru insuficienţă renală cronică, iar costul terapiei acestor bolnavi - suportat de CNAS - depăşeşte o sută de milioane de euro pe an.

"Companiile ar avea de câştigat dacă ar accepta acest procedeu revoluţionar pentru sănătate", a mai spus profesorul Ciocâlteu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici