Sănătatea este vedeta noului sezon "Ce se întâmplă, doctore? ", de la Pro TV

Sănătatea este vedeta noului sezon "Ce se întâmplă, doctore?", care revine la Pro TV începând de sâmbătă, 23 februarie, de la ora 10.00, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

296 afișări
Imaginea articolului Sănătatea este vedeta noului sezon "Ce se întâmplă, doctore? ", de la Pro TV

Oana Cuzino (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

În noul sezon al emisiunii "Ce se întâmplă, doctore?" care începe sâmbătă, 23 februarie, de la ora 10.00, la Pro TV, medicul Oana Cuzino promite să le aducă românilor sfaturile şi exemplele care îi vor determina să facă din propria sănătate prioritatea vieţii de zi cu zi.

Dacă obişnuinţa este o a doua natură, specialiştii şi invitaţii de top din acest sezon le vor arăta telespectatorilor că obiceiurile nesănătoase, mai ales cele alimentare, pot fi date la o parte, fără compromisuri în ceea ce priveşte plăcerea gustului. În plus, pentru că influenţa psihicului asupra stării de sănătate este un fapt dovedit, experţii vor explica publicului cum pot beneficia de efectele acestuia asupra stăriilor de bine.

Oana Cuzino vorbeşte despre câteva dintre coordonatele simple, dar necesare menţinerii sănătăţii: "Din experienţa mea medicală, este mai scump să tratezi decât să previi, fie că vorbim de efectele îmbătrânirii, de afectarea sănătăţii sau de reglarea greutăţii. Mulţi dintre români, angrenaţi în stresul zilei de azi, uită să mai ia mesele împreună, în familie. Ori, acest obicei obligă cel puţin părinţii să fie mai atenţi la alimentaţie, să conştientizeze puterea exemplului, şi, în acelaşi timp, acţionează benefic la nivel mental pentru toţi membrii familiei. Servirea a cel puţin o masă pe zi în familie se consideră a fi drept una dintre cele mai eficiente măsuri anti-obezitate la adolescenţi".

Fire meticuloasă atât în sala de sport, cât şi în afara ei, dubla campioană olimpică Sandra Izbaşa este invitată sâmbătă, 23 februarie, în prima ediţie din acest sezon a emisiunii "Ce se întâmplă, doctore?", pentru a divulga secretele care o ajută să îşi îngrijească pielea şi părul atât de solicitate în timpul antrenamentelor.

Tot în prima ediţie a emisiunii, actriţa Anca Dumitra, alias Geanina, fata primarului din serialul românesc "Las Fierbinţi", care va reveni în curând la Pro TV cu cel de-al treilea sezon, le va arăta telespectatoarelor că sportul poate fi şi distractiv, mai ales atunci când se desfăşoară sub forma orelor de fitball, la care Anca este abonată.

Sophia Loren şi grafomania - sunt doar două dintre tendinţele primăverii în materie de make-up, cu care doamnele vor fi puse la curent sâmbătă, 23 februarie, de către unul dintre adevăraţii artişti ai domeniului - Alexandru Abagiu, invitatul Oanei Cuzino în prima emisiune "Ce se întâmplă, doctore?" din 2013, difuzată la Pro TV, de la ora 10.00.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici