Video Amendă record, aplicată unui restaurant chinezesc din Constanţa: "Mâncăruri pregătite pentru a fi gătite erau în stare avansată de degradare"

Patronul unui restaurant chinezesc dintr-un centru comercial din Constanţa a primit o amendă de 25.000 de lei, întrucât peste 60% dintre produsele deţinute în restaurant erau expirate sau nu aveau documente de provenienţă.

2511 afișări

Potrivit 

”Am găsit o stare de curăţenie precară, cu proceduri nesigure în ceea ce înseamnă gătitul produselor, mărfuri chinezeşti fără niciun detaliu despre ceea ce conţin, frigidere în stare de degradare avansată, mâncăruri pregătite pentru a fi gătite, în stare avansată de degradare”, a declarat directorul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu.

Potrivit acestuia, restaurantul chinezesc aflat într-un centru comercial din Constanţa a fost amendat cu 25.000 de lei, sancţiunea reprezentând un record.

De asemenea, a fost suspendată şi activitatea localului până la remedierea deficienţelor.

”Este greu de crezut că acesta (proprietarul - n.r.) le va rezolva foarte repede, având în vedere că trebuie să obţină toate detaliile de la furnizorul de alimente chinezeşti. (…) Amenda aplicată este în cuantum de 25.000 de ron, pentru deficienţele constatate”, a spus şeful CJPC Constanţa.

El a adăugat că a fost sesizată şi Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor pentru verificări privind avizul de funcţionare a societăţii care administrează restaurantul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici