Prima pagină » Politic » Hellvig: Mişcarea Populară nu are cum să rupă din voturile dreptei la europarlamentare

Hellvig: Mişcarea Populară nu are cum să rupă din voturile dreptei la europarlamentare

Secretarul general al PNL, Eduard Hellvig, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, că Mişcarea Populară "nu are cum să rupă din voturile dreptei" la alegerile europarlamentare, precizând că ţinta PNL este să obţină minim 25 la sută la acest scrutin.
Hellvig: Mişcarea Populară nu are cum să rupă din voturile dreptei la europarlamentare

Eduard Hellvig a spus că PNL şi-a stabilit ţinta pentru alegerile europarlamentare în Biroul Permanent Naţional, iar aceasta este de minim 25 la sută.

„Din punctul de vedere al intereselor PNL este minim 25 la sută, pentru că din punctul meu de vedere un partid puternic nu poate să se prezinte sub 25 la sută la alegerile europarlamentare. Eu am spus-o şi în BPN, este obiectivul strategic pe care eu, în calitate de secretar general, l-am stabilit pentru PNL, iar dacă acest obiectiv strategic nu este atins la europarlamentare, eu personal voi răspunde, probabil cu demisia din funcţia de secretar general. PNL trebuie să aibă minim 25 la sută la europarlamentare”, a afirmat Hellvig.

Întrebat dacă Mişcarea Populară ar putea pune probleme PNL pe segmentul de electorat de dreapta, Hellvig a răspuns că „Mişcarea Populară nu are cum să rupă din voturile dreptei”.

„Mişcarea Populară nu are cum să rupă din voturile dreptei, pentru că, în primul rând, nu există ca organism. Până la alegerile europarlamentare, din experienţa mea politică, chiar dacă sunt un om tânăr, a face un partid cu structuri în teritoriu şi să convingi electoratul este foarte dificil. Suntem într-o perioadă complicată, cu situaţie economică dificilă, iar tema şi comunicarea publică se duc într-o altă direcţie. Aici nu avem de-a face cu o dezbatere ideologică, europarlamentarele sub o formă sau alta trebuie să aducă o cristalizare a mediului politic şi de fiecare dată electoratul român a dat dovadă de foarte multă înţelepciune, chiar dacă de multe ori politicienii au senzaţia că electorii nu înţeleg, electorii înţeleg foarte bine ce se întâmplă în spaţiul public şi de fiecare dată ştiu să-şi aleagă priorităţile electorale. Ca atare, nu putem vorbi de un competitor pentru PNL, ceea ce se întâmplă cu structurile acestea mici care sunt fundaţii şi care se constituie în partide politice”, a spus Hellvig.

Secretarul general al PNL, Eduard Hellvig, participă, duminică, la Alba Iulia, la conferinţa judeţeană a PNL Alba, la care va fi aleasă noua structură de conducere a filialei. La întâlnire participă peste 500 de delegaţi ai partidului din localităţile judeţului. La ora transmiterii acestei ştiri, este în desfăşurare procesul de vot, iar pentru funcţia de preşedinte al PNL Alba s-a înscris un singur candidat, senatorul Teodor Atanasiu, cel care conduce filiala din anul 1993.

Recomandarea video

Procurorul CSM Claudiu Sandu, atac la președintele Nicușor Dan: ”Dacă suntem toți corupți, nu mai este nimeni corupt” / ”Credeam că un președinte trebuie să lupte din prima zi cu pericolul corupției”
G4Media
GSP dezvăluie dezastrul de pe Arena Națională, care i-a fost ascuns lui Ciprian Ciucu: „Șefii nu ne lasă să-i spunem primarului!”
GSP.ro
PSD îl somează pe Ilie Bolojan să discute cu fermierii: „Domnule Bolojan, dialogul cu reprezentanții fermierilor este singura soluție pentru a opri escaladarea conflictului!”. Nu doar să luați act formal de revendicări prin hârtii
Gandul
Băieții Mădălinei Apostol, răpuși de durere la priveghi! Mama iubitei lui Nick Rădoi și-a făcut apariția în baston
Cancan
Adevărul despre Tavi Popescu la FCSB. A consumat gaz ilariant, a fost acoperit de club și îndepărtat din acest motiv? EXCLUSIV
Prosport
PISA 2025, cronica unui dezastru anunțat. Cum explică o profesoară de Limba Română analfabetismul funcțional al elevilor români: „Suferă de lene cognitivă, gândesc șablonizat și le place”
Libertatea
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
CSID
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia