Summit-ul privind problema romilor va avea loc la 4 aprilie, la Bruxelles, şi se va axa pe progresele privind incluziunea reprezentanţilor acestei etnii, de la precedenta reuniune, de la Roma, din 2010.
Conform CE, la eveniment vor lua parte aproximativ 500 de reprezentanţi ai instituţiilor europene, parlamentelor şi guvernelor naţionale, primari, membri ai organizaţiilor non-guvernamentale, precum şi autorităţi locale.
Pe lista vorbitorilor se află preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, comisarul pentru Justiţie, Viviane Reding, comisarul pentru Educaţie, Androulla Vassiliou, comisarul pentru Sănătate, Tonio Borg, dar şi preşedintele Traian Băsescu şi miniştri din mai multe ţări europene şi state candidate la UE.