Prima pagină » Politic » Viorel Ştefan (PSD) ar putea prelua şefia Comisiei de Buget, înlocuindu-l pe Eugen Nicolăescu (PNL) – surse

Viorel Ştefan (PSD) ar putea prelua şefia Comisiei de Buget, înlocuindu-l pe Eugen Nicolăescu (PNL) – surse

Social-democratul Viorel Ştefan ar urma să preia preşedinţia Comisiei de Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor, înlocuindu-l astfel pe liberalul Eugen Nicolăescu, eu precizat pentru MEDIAFAX surse din cadrul Comisiei.
Viorel Ştefan (PSD) ar putea prelua şefia Comisiei de Buget, înlocuindu-l pe Eugen Nicolăescu (PNL) - surse
Liviu Dadacus
03 iun. 2014, 19:28, Politic

În momentul de faţă, Viorel Ştefan deţine funcţia de vicepreşedinte al Comisiei de Buget-Finanţe, iar Eugen Nicolăescu pe cea de preşedinte.

Şedinţa de marţi a comisiilor reunite de Buget-Finanţe, în care membrii celor două structuri s-au întâlnit cu delegaţia FMI, BM şi CE, a fost condusă de Viorel Ştefan, în calitate de vicepreşedinte, în condiţiile în care Eugen Nicolăescu a absentat.

Comisia de Buget-Finanţe a revenit PNL, potrivit algoritmului stabilit iniţial, la începutul sesiunii parlamentare.

Preşedinţia Comisiei a fost exercitată de Eugen Nicolăescu, cu excepţia perioadei în care a fost ministru al Sănătăţii, în Guvernul Ponta 3, când preşedinţia a fost asigurată de liberalul Gheorghe Dragomir.

Nicolăescu şi-a reluat funcţia de preşedinte al Comisiei după ruperea USL şi ieşirea miniştrilor liberali din Guvernul Ponta 3.