Cei opt cetăţeni români, cu vârste cuprinse între 19 şi 50 de ani, au fost arestaţi în localitatea Molfetta, situată în apropierea oraşului Bari, în sudul Italiei.
Carabinierii au descins vineri în zona San Leonardo, unde existau suspiciuni că imigranţi români ocupă ilegal terenuri pe care au construit barăci. În plus, compania Enel raportase branşarea ilegală a barăcilor la reţeaua de energie electrică.
Cei opt români au fost arestaţi şi sunt încarceraţi în Penitenciarul Trani, situat în regiunea Puglia (sudul Italiei).