Prima pagină » Cultură-Media » Raport OIF, la Gaudeamus: Peste 270 milioane de francofoni în lume. Franceza, a patra limbă folosită pe internet

Raport OIF, la Gaudeamus: Peste 270 milioane de francofoni în lume. Franceza, a patra limbă folosită pe internet

Chantal Moreno, reprezentanta francofoniei la Bucureşti pentru Europa Centrală şi Orientală, a prezentat vineri, la Târgul Gaudeamus, raportul "Limba franceză în lume - 2014", care arată că, în prezent, sunt 274 de milioane de francofoni în lume, iar franceza este a patra limbă folosită pe internet.
Raport OIF, la Gaudeamus: Peste 270 milioane de francofoni în lume. Franceza, a patra limbă folosită pe internet

Cu numai câteva zile înainte de deschiderea celui de-al XV-lea Sommet al Francofoniei, organizat la Dakar, în Senegal, Organisation Internationale de la Francophonie (OIF) a prezentat raportul „Limba franceză în lume – 2014”, publicat la editura Nathan.

Evenimentul a fost organizat de Biroul Regional pentru Ţările din Europa Centrală şi Orientală, în Sala Cupola a Pavilionului Central Romexpo din Bucureşti, unde, începând de miercuri şi până duminică, se desfăşoară Târgul Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură.

Raportul a fost prezentat atât pentru membrii GADIF – Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România, cât şi pentru francofoni şi francofili.

Cu o prefaţă semnată de Abdou Diouf, secretarul general al Francofoniei, noua ediţie a raportului elaborat de Observatorul limbii franceze al OIF are drept principal obiectiv furnizarea, pentru specialişti, dar şi pentru marele public, a unor date fiabile referitoare la situaţia limbii franceze în mai multe domenii. Astfel, cititorul va găsi cartografii şi anchete inedite, precum şi studii noi.

Potrivit raportului citat, franceza este, în prezent, a cincea cea mai vorbită limbă din lume, cu 274 de milioane de vorbitori. Ea se poziţionează astfel după limbile mandarină, engleză, spaniolă şi arabă.

De asemenea, franceza este a doua limbă învăţată ca străină după engleza.

Şi în ceea ce priveşte domeniul business, franceza are o poziţionare bună în lume, fiind a treia cea mai folosită limbă în afaceri, după engleză şi chineză.

Totodată, franceza este a patra limbă folosită pe internet – pe primul loc se află engleza, pe al doilea, chineza -, potrivit unor date furnizate la nivelul anului 2011 de InternetWorldStats.

O altă informaţie importantă prezentată în raport este că aproximativ 125 de milioane de persoane învaţă franceza sau în limba franceză. Astfel, există 2% francofoni în Europa Centrală şi Orientală – 11% vorbitori în Macedonia, 10% în Albania, 9% în România, 3,8% în Slovenia, 3,4% în Serbia, 2,7% în Polonia şi 2,6% în Bulgaria.

La finalul conferinţei de presă a fost anunţat concertul organizat în parteneriat cu Orchestra Simfonică Bucureşti, care va avea loc sâmbătă, de la ora 19.00, la Sala Radio din Capitală, un eveniment care va omagia diversitatea culturală francofonă.

Recomandarea video

EXCLUSIV | Parchetul General: Decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă cu fonduri europene și evaziune fiscală, nu și celor de corupție / Ce se mai poate face astfel încât infractorii și inculpații să nu scape pe prescripție / Fosta judecătoare Daniela Panioglu demontează interpretarea parchetului / Fostul procuror Elena Hach: Corupția cu bani europeni nu se mai prescrie pe regula ÎCCJ
G4Media
A murit Spiridon, tatăl lui Adrian Mutu » Fan Știința, părinte exigent + Pasiunea transmisă printr-o pereche de jambiere
GSP.ro
Zece alpiniști, inclusiv celebrul Nirmal Purja, sunt căutați de salvatori după o avalanșă pe unul dintre cei mai înalți munți din lume. Mesajul transmis de alpinistul Horia Colibășanu
Gandul
Calcul complet. Ce pensie primești în 2026 în România, dacă te pensionezi fără să fi lucrat nici măcar o zi
Cancan
Anamaria Prodan, apariție fără inhibiții la 53 de ani, în costum de baie
Prosport
Pedeapsă mică pentru contabila care a țepuit MAE cu 8,4 milioane de lei. Cum povestește inculpata că a luat banii: „Când diplomații erau în misiune, eu îi treceam ca fiind în concediu”
Libertatea
Rețeta secretă de șnițele a lui Cătălin Scărlătescu. Care este ingredientul care le dublează savoarea
CSID
Dacă depășești viteza legală, dar ai o urgență reală, poți ANULA AMENDA? Explicațiile unui avocat
Promotor
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia