Prima pagină » Știri externe » Bombă artizanală, dezamorsată în apropierea unui centru comercial din Istanbul

Bombă artizanală, dezamorsată în apropierea unui centru comercial din Istanbul

Poliţia turcă a dezamorsat sâmbătă o bombă artizanală în apropierea unui centru comercial din Istanbul, unde măsurile de securitate au fost consolidate după moartea unui poliţist într-un atentat sinucigaş comis marţi.
Bombă artizanală, dezamorsată în apropierea unui centru comercial din Istanbul

Bomba a fost descoperită într-un colet suspect în faţa unui centru comercial, la Basaksehir, la periferia vestică a Istanbulului, datorită unui trecător care a alertat poliţia, a relatat agenţia oficială Anatolia.

Potrivit unor mărturii redate de presă, ar fi vorba despre o bombă cu fragmentaţie. Ancheta poliţiei continuă într-un laborator, unde bomba a fost transportată după ce a fost dezamorsată.

Poliţia a detonat de asemenea sâmbătă o butelie de gaz găsită într-un colet suspect la Sefakoy, potrivit agenţiei Anatolia.

Un poliţist a fost ucis marţi într-un atentat sinucigaş comis de o femeie împotriva unui comisariat dintr-un cartier turistic al Istanbulului.

O grupare turcă de extremă-stânga, care a revendicat miercuri atentatul sinucigaş, a precizat sâmbătă că nu are nici o legătură cu atentatul.

La 1 ianuarie, un bărbat înarmat a atacat poliţiştii din faţa palatului imperial Dolmabahce, un alt obiectiv turistic din metropola turcă, situat în apropiere de biroul premierului, lansând două grenade care nu au explodat.

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da