Prima pagină » Social » Toţi turiştii blocaţi la Bâlea Lac au fost coborâţi cu elicopterul la Cârţişoara – FOTO

Toţi turiştii blocaţi la Bâlea Lac au fost coborâţi cu elicopterul la Cârţişoara – FOTO

Operaţiunea de coborâre a turiştilor blocaţi, marţi după-amiază, la Bâlea Lac, după ce telecabina s-a defectat, s-a încheiat miercuri la prânz, aceştia fiind duşi cu elicopterul în zona localităţii Cârţişoara, unde vor fi evaluaţi de către medicii SMURD prezenţi la faţa locului.
Diana Stancovici
20 ian. 2016, 10:24, Social

UPDATE: Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, 68 de persoane au fost coborâte cu elicopterul în zona localităţii Cârţişoara, după ce au rămas blocate, marţi după-amiază, la Bâleac Lac, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Turiştii vor fi evaluaţi de către medicii SMURD prezenţi la faţa locului, dar majoritatea nu acuză afecţiuni medicale.

Conform surselor citate, turiştilor le este însă frig, în zonă fiind în jur de minus 13 grade Celsius.Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, în şedinţa de miercuri dimineaţă, de la Prefectura Sibiu, a fost luată decizia ca persoanele care se mai află blocate pe munte, în zona Bâlea, să fie evacuate cu două elicoptere, unul de la Bucureşti şi altul de la Cluj, până în zona localităţii Cârţişoara, în acest sens fiind solicitat sprijinul Inspectoratului General de Aviaţie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În localitatea Cârţişoara, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu a montat un cort încălzit, iar echipaje SMURD sunt dispuse în aceeaşi zonă pentru a evalua starea medicală a persoanelor, iar la nevoie pentru a asigura transportul acestora la spital.

Managerul firmei care administrează telecabina de la Bâlea, Leo Klingeis, a declarat, miercuri, corespondetului MEDIAFAX că încă se lucrează pentru remedierea defecţiunii apărute la telecabină.

”Echipa de intervenţie lucrează în continuare. Muncitorii nu au putut preciza când se va finaliza intervenţia şi dacă înlocuirea piesei va fi sau nu suficientă. Se fac în continuare verificări”, a declarat Leo Klingeis.

Potrivit acestuia, unii turişti au coborât cu snowmobilul, în noaptea de marţi spre miercuri, întrucât urmau să ajungă la aeroport, iar alţii au pornit, miercuri dimineaţă, de la Bâlea Lac spre Bâlea Cascadă.

La rândul său, şeful Serviciului Salvamont Sibiu, Adrian David, a precizat că este vorba despre patru turişti israelieni care s-au deplasat la aeroport, în noaptea de marţi spre miercuri, fără a fi informat cu privire la câţi turişti au plecat miercuri dimineaţă de la Bâlea Lac.

Turiştii rămaşi la Bâlea Lac în noaptea de marţi spre miercuri au primit cazare gratuită şi o masă caldă la cabanele din zonă. Printre cei 72 de turişti blocaţi pe munte sunt şi 34 de copii din Craiova.

Telecabina de la Bâlea s-a defectat, marţi după-amiază, iar 70 de turişti care au urcat, marţi, la Bâlea Lac nu au mai putut coborî, fiind cazaţi la cabanele din zonă.

În această perioadă a anului, telecabina este singura modalitate de a ajunge la Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine, Transfăgărăşanul fiind închis şi blocat de zăpadă.

La Bâlea Lac zăpada măsoară aproape un metru, iar meteorologii anunţă temperaturi minime care, în timpul nopţii, pot coborî până la minus 22 de grade Celsius, iar maximele zilei nu vor urca la mai mult de minus 11 grade Celsius.  

 

Recomandarea video

EXCLUSIV | Parchetul General: Decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă cu fonduri europene și evaziune fiscală, nu și celor de corupție / Ce se mai poate face astfel încât infractorii și inculpații să nu scape pe prescripție / Fosta judecătoare Daniela Panioglu demontează interpretarea parchetului / Fostul procuror Elena Hach: Corupția cu bani europeni nu se mai prescrie pe regula ÎCCJ
G4Media
A murit Spiridon, tatăl lui Adrian Mutu » Fan Știința, părinte exigent + Pasiunea transmisă printr-o pereche de jambiere
GSP.ro
Zece alpiniști, inclusiv celebrul Nirmal Purja, sunt căutați de salvatori după o avalanșă pe unul dintre cei mai înalți munți din lume. Mesajul transmis de alpinistul Horia Colibășanu
Gandul
'L-au resuscitat'. Prima reacție a lui Stelian Ogică, după ce Adrian Ropotan a fost implicat într-un accident teribil
Cancan
Anamaria Prodan, apariție fără inhibiții la 53 de ani, în costum de baie
Prosport
Nicușor Dan nu a numit niciun ambasador la post de când a devenit președinte: 54 de ambasadori, dintr-un total de 84, și-au depășit mandatul. Corneliu Bjola: „România proiectează haos și în exterior”
Libertatea
Adrian Ropotan, în stare gravă după accidentul de microbuz din Argeș. Antrenorul a fost resuscitat la fața locului. Imagini de la locul accidentului
CSID
Un proprietar își vinde mașina chinezească pe Autovit după 30.000 KM. Cât cere pe ea
Promotor
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia