„Aceasta este cea mai mare cifră înregistrată vreodată şi reprezintă dublul numărului de refugiaţi din întreaga lume”, a declarat Jan Egeland, şeful Consiliului Norvegian pentru Refugiaţi, co-autor al raportului împreună cu Centrul de Monitorizare a Strămutărilor Interne (IDMC) de la Geneva.
Deplasările interne s-au intensificat după Primăvara arabă din 2010 şi apariţia organizaţiei extermiste Stat Islamic, se afirmă în raport, astfel că în Yemen, Siria şi Irak se află peste jumătate din numărul total de persoane strămutate.
În afara Orientului Mijlociu, alte state cu un număr mare de persoane strămutate intern sunt Afganistan, Republica Centrafricană, Columbia, Republica Democratică Congo, Nigeria, Sudanul de Sud şi Ucraina.
Potrivit raportului, în anul 2015, din cauza catastrofelor naturale au fost forţate să-şi părăsească propriile case 19,2 milioane de persoane, cele mai multe fiind din India, China şi Nepal.
În total, conflictele şi dezastrele naturale au dus la strămutarea internă a 27,8 milioane de noi persoane în anul precedent.
Citeşte şi: Juncker şi Schulz critică ţările est-europene care nu vor refugiaţi, acuzându-le că au doar beneficii
Citeşte şi: Atacul aerian asupra unei tabere de refugiaţi din Siria, în categoria „crime de război”- oficial ONU
Citeşte şi: Cel puţin şapte morţi într-un atac sinucigaş într-o tabără de refugiaţi din nord-estul Nigeriei
Citeşte şi: Papa a părăsit insula Lesbos, însoţit de 12 refugiaţi sirieni pe care îi va găzdui în Vatican