Prima pagină » Știri externe » Luxemburg, a opta ţară europeană care anunţă retragerea mai multor loturi de ouă contaminate cu insecticid/ Autorităţile olandeze au reţinut doi suspecţi care ar fi utilizat ilegal pesticide la ferme de păsări

Luxemburg, a opta ţară europeană care anunţă retragerea mai multor loturi de ouă contaminate cu insecticid/ Autorităţile olandeze au reţinut doi suspecţi care ar fi utilizat ilegal pesticide la ferme de păsări

Luxemburg devine cea de-a opta ţară europeană unde sunt retrase mai multe loturi de ouă contaminate cu fipronil, un insecticid a cărui utilizare este interzisă în producţia de alimente, informează site-ul postului France 24.
Luxemburg, a opta ţară europeană care anunţă retragerea mai multor loturi de ouă contaminate cu insecticid/ Autorităţile olandeze au reţinut doi suspecţi care ar fi utilizat ilegal pesticide la ferme de păsări

Autorităţile din Luxemburg au anunţat că au informat Comisia Europeană în legătură cu această situaţie, adăugând că „ouă contaminate au fost vândute pe piaţa din Luxemburg”.

Un lot de ouă prezenta niveluri foarte ridicate de fipronil încât ar fi putut afecta sănătatea copiilor mici, însă nu reprezenta o ameninţare pentru consumatorii adulţi, se afirmă într-un comunicat al autorităţilor.

Ouă contaminate s-au descoperit şi în Belgia, Olanda, Germania, Suedia, Elveţia, Marea Britanie şi Franţa.

Fipronil este o substanţă folosită în mod frecvent în produsele veterinare pentru a combate puricii, căpuşele sau păduchii, însă este interzisă utilizarea în cazul animalelor destinate pentru consum.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), această substanţă este foarte toxică şi ingerarea ei în cantităţi însemnate pe termen lung poate cauza probleme medicale severe, afectând ficatul, glandele tiroide şi rinichii.

Autorităţile olandeze au reţinut doi suspecţi în investigaţia privind ouăle contaminate

Anchetatorii olandezi au reţinut, joi, doi bărbaţi suspectaţi de implicare în utilizarea ilegală a pesticidelor la ferme de păsări, după ce milioane de ouă din mai multe ţări europene au fost retrase din magazine din cauza contaminării cu fipronil, relatează site-ul agenţiei The Associated Press.

Reţinerile au fost însoţite de o serie de percheziţii coordonate în Olanda şi Belgia, în condiţiile în care procurorii consideră că există dovezi că sănătatea publică a fost ameninţată de „livrarea sau aplicarea biocidului Fipronil în adăposturile pentru păsări din comerţul cu ouă”.

În urma percheziţiilor, care au fost realizate în coordonare cu agenţia Uniunii Europene, Europol, anchetatorii au confiscat documente, informaţii despre conturi bancare, precum şi automobile şi bunuri imobiliare.

Ancheta olandeză se concentrează asupra unei companii din Olanda care a folosit fipronil, asupra furnizorului belgian şi asupra comerciantului olandez care a avut contract cu furnizorul. Zeci de ferme olandeze suspectate au fost temporar închise, până când găinile şi locurile în care stau nu sunt avizate din punct de vedere sanitar.

Potrivit informaţiilor preliminare, insecticidul ar fi pătruns în lanţul alimentar când a fost adăugat ilegal într-un produs utilizat pentru tratarea păsărilor de curte împotriva păduchilor, puricilor şi căpuşelor.

Fermele olandeze produc miliarde de ouă în fiecare an, majoritatea pentru piaţa de export. Se estimează că aproximativ 5 miliarde de ouă sunt vândute în fiecare an numai în Germania, potrivit unui sindicat agricol din Olanda.

Tot joi, Agenţia pentru Standarde Alimentare din Marea Britanie a anunţat că numărul de ouă contaminate cu fipronil este de aproape 700.000, nu de 21.000 cum fusese anunţat iniţial. Este vorba despre 11 produse pentru care s-au folosit ouă contaminate, dar conţinutul de insecticid este redus şi nu reprezintă un pericol pentru sănătate.

„În timp ce în unele ţări europene, ouăle care conţin reziduuri de Fipronil au fost vândute ca ouă proaspete, în Marea Britanie nu este cazul. Multe dintre aceste ouă au fost amestecate cu alte ouă care nu au provenit din fermele afectate, astfel încât reziduurile de Fipronil vor fi foarte diluate”, se arată într-un comunicat al Agenţiei.

Germania, Olanda, Belgia, Marea Britanie şi Franţa au raportat că mai multe loturi de ouă din import care au fost contaminate cu insecticid. Totodată, retaileri din Suedia şi Elveţia au intentat deja procese în acest caz.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), această substanţă este foarte toxică şi ingerarea ei în cantităţi însemnate pe termen lung poate cauza probleme medicale severe, afectând ficatul, glandele tiroide şi rinichii.

 

Recomandarea video

EXCLUSIV | Parchetul General: Decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă cu fonduri europene și evaziune fiscală, nu și celor de corupție / Ce se mai poate face astfel încât infractorii și inculpații să nu scape pe prescripție / Fosta judecătoare Daniela Panioglu demontează interpretarea parchetului / Fostul procuror Elena Hach: Corupția cu bani europeni nu se mai prescrie pe regula ÎCCJ
G4Media
Vă amintiți de Jeremie N'Jock? 3 întâmplări haioase cu atacantul spectaculos al Craiovei
GSP.ro
Seceta extremă de pe Dunăre dezvăluie epave din Al Doilea Război Mondial și un posibil proiectil de catapultă vechi de 2.000 de ani
Gandul
Românii care trebuie să-și schimbe buletinul. Cărțile lor de identitate NU mai sunt valabile de la 3 august 2026
Cancan
Anamaria Prodan, apariție fără inhibiții la 53 de ani, în costum de baie
Prosport
Nicușor Dan nu a numit niciun ambasador la post de când a devenit președinte: 54 de ambasadori, dintr-un total de 84, și-au depășit mandatul. Corneliu Bjola: „România proiectează haos și în exterior”
Libertatea
Adrian Ropotan, în stare gravă după accidentul de microbuz din Argeș. Antrenorul a fost resuscitat la fața locului. Imagini de la locul accidentului
CSID
Un proprietar își vinde mașina chinezească pe Autovit după 30.000 KM. Cât cere pe ea
Promotor
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia