„Este vorba de o ierarhizare la o medie finală la examenul de licenţă. Doi dintre studenţii absolvenţi au considerat că sunt nedreptăţiţi şi au depus aceste plângeri penale. Iniţial, ei au depus plângeri la Corpul de Control, la ministrul Afacerilor Interne, plângeri care au fost declinate în competenţa Parchetului, în momentul în care au formulat plângerea la parchet. Acum rămâne în cercetare în aşa fel încât să vadă dacă se trece de pe in rem in personam. Plângerea la Parchet a fost depusă săptămâna trecută, iar la Corpul de Control în urmă cu aproape două luni de zile, imediat după licenţă, iulie-august”, a declarat pentru agenţia de presă MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Radu Nicolae.
Concret, au explicat surse judiciare, cei doi acuză că notele ar fi fost modificate astfel încât anumite persoane să aibă o medie prin care să fie favorizaţi la repatiţia la unităţi ale MAI, după absolvirea Academiei.
În jur de 50 de absolvenţi ai Academiei au fost audiaţi în această cauză, iar reprezentanţii Direcţiei Generale Anticorupţie au solicitat o serie de documente privind examenul de licenţă.
Citeşte şi: TRAFIC aglomerat pe Valea Prahovei. De la Câmpina spre Buşteni se circulă bară la bară | VIDEO
Citeşte şi: Operaţiune a poliţiştilor de frontieră români în Marea Egee: 60 de persoane au fost salvate | VIDEO
Citeşte şi: ALERTĂ la Iaşi: Un pacient de la Psihiatrie a fugit din spital, fără medicamente poate deveni violent. Poliţia a făcut publică fotografia lui
Citeşte şi: ALERTĂ la Iaşi: Un pacient de la Psihiatrie a fugit din spital, fără medicamente poate deveni violent. Poliţia a făcut publică fotografia lui
Citeşte şi: Augustin Lazăr: Procurorii DNA desfăşoară activităţi mai dificile. Este de înţeles că au mai multe achitări
Citeşte şi: CCR: Articolul privind detaşarea magistraţilor din Legea care reglementează statutul judecătorilor şi procurorilor este neconstituţional. Cariera lor poate fi decisă în mod arbitrar
Citeşte şi: Trafic feroviar restricţionat între Mehedinţi şi Caraş Severin. Pasagerii vor fi transbordaţi
Citeşte şi: Ancheta DNA la Morga din Galaţi privind transportul cadavrelor: Serviciului de Medicină Legală şi asistentul şef al instituţiei, reţinuţi pentru 24 de ore
Citeşte şi: Veste bună pentru cei care îşi iau permisul de conducere: De la 1 noiembrie, cei care locuiesc în Bucureşti/Ilfov le primesc acasă, prin Poştă