Supărat din cauza modului în care au fost interpretate declaraţiile sale privind starea fotbalului românesc, Hagi a transmis, vineri seară, la conferinţa de presă de după egalul cu Astra (1-1), că e convins că cea mai bună soluţie este să plece din România, ţară în care fotbalul se află, de ani buni, în cădere.
Duminică, managerul tehnic al Viitorului a revenit cu un mesaj în care şi-a explicat decizia de a nu-şi mai exprima public opiniile legate de cele întâmplate în fotbalul românesc: „La ultima conferinţă de presă mi-am exprimat opinia personală legată de situaţia fotbalului românesc, în care am precizat că fotbalul la nivel mondial se dezvoltă, iar la noi în ţară avem mai puţine stadioane, echipe, jucători, antrenori şi mai putini suporteri. Această situaţie a fotbalului din România a fost reflectată şi de către dumneavoastră, în presa scrisă şi tv. O parte a presei a transformat opinia mea personală legată de situaţia foarte grea a fotbalului românesc în titluri tendenţioase precum «Hagi se revoltă», «atacă», «aruncă bomba», lucru care mă face să înţeleg că pentru unii nu trebuie să am dreptul la opinie, să vorbesc despre situaţia fotbalului românesc, cu toate că particip şi sunt printre primii care am investit în viitorul fotbalului din România în ultimii zece ani.
– Ca urmare a acestor lucruri, am luat decizia de a nu mai vorbi despre situaţia fotbalului românesc pe o perioadă nedeterminată, concentrându-mă foarte mult doar pe proiectele personale – Academia Hagi, FC Viitorul şi meseria mea de Manager tehnic”, se arată în comunicatul remis de Hagi.