În cursul zilei de marţi, procurorul general, Augustin Lazăr, a dispus prin ordonanţă preluarea de către Parchetul General – Secţia Parchetelor Militare, de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a dosarului privind incidentele violente de la mitingul din 10 august 2018.
În acest dosar, s-a dispus la data de 11 august începerea urmăririi penale în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu, spune Parchetul General.
„Preluarea dosarului are ca temei cercetarea unitară a evenimentelor, avându-se în vedere şi formularea unor plângeri împotriva ministrului afacerilor interne, prefectului municipiului Bucureşti, conducerii Jandarmeriei Române şi Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, constituindu-se dosar penal la nivelul Secţiei Parchetelor Militare – PICCJ, dosar în care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi purtare abuzivă”, au precizat reprezentanţii Parchetului General, printr-un comunicat de presă.
Sursa citată mai precizează că dosarul preluat de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a fost constituit ca urmare a sesizării din oficiu a procurorului militar de serviciu al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, care a constatat din imaginile prezentate în spaţiul public că există suspiciunea posibilei comiteri a unor fapte de natură penală de către cadrele militare.
„În acest dosar au fost înregistrate până în prezent un număr de 126 de plângeri penale şi au fost audiate 74 de persoane. Menţionăm că în perioada 15 – 17 august 2018 în dosarul penal constituit la nivelul Secţiei Parchetelor Militare – PICCJ, se vor efectua acte de urmărire penală, inclusiv primirea de plângeri sau denunţuri. Activitatea se va desfăşura la sediul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, strada George Georgescu nr. 3 , sector 4, Bucureşti”, mai spune Parchetul General.
Citeşte şi: CSM, apel privind ancheta protestelor violente din 10 august: Autorităţile să nu pună presiune şi să fie echidistante
Citeşte şi: Primarul şi contabilul oraşului Ghimbav trimişi în judecată în de DNA stare de arest la domiciliu
Citeşte şi: Parchetul General preia ancheta privind violenţele din Piaţa Victoriei. Câte plângeri s-au înregistrat până acum în acest dosar
Citeşte şi: Ministrul Apelor şi Pădurilor anunţă că aproximativ o mie de mistreţi de pe fondurile de vânătoare din Constanţa vor fi omorâţi
Citeşte şi: Aerul din Piaţa Victoriei, verificat după o sesizare la 112. Care au fost rezultatele măsurătorilor efectuate de către echipajele specializate
Citeşte şi: JANDARMERIA anunţă că vrea să cumpere măşti de gaze, în valoare de 4.000 euro, după protestul diasporei din 10 august. Câţi jandarmi ar beneficia de noile achiziţii
Citeşte şi: Un CONFLICT izbucnit în trafic a dus la moartea unui om. Mai multe persoane implicate, şoferi şi pasageri