Prima pagină » Economic » Cel mai mare pariu din cariera şefului Disney: lansează serviciul de streaming al companiei

Cel mai mare pariu din cariera şefului Disney: lansează serviciul de streaming al companiei

Având funcţia de director general al Disney, Bob Iger a condus compania timp de 14 ani, anul 2019 fiind unul de apogeu pentru conglomeratul de divertisment american, relatează CNN.
Cel mai mare pariu din cariera şefului Disney: lansează serviciul de streaming al companiei
Teona Tomoiaga
10 nov. 2019, 14:58, Economic

În acest an, Disney se poate lăuda cu cele mai mari câştiguri de până acum. Parcurile tematice ale companiei au adus cea mai mare expansiune, cu ajutorul Star Wars Galaxy’s Edge, compania finalizând şi achiziţia de 71 miliarde de dolari a celei mai mari părţi din Twenty-First Century Fox.

Potrivit sursei citate, toate acestea nu înseamna atât de mult dacă Disney +, serviciul de streaming al companiei, nu este un succes. Pentru Iger, care a spus că intenţionează să renunţe la acest serviciu în 2021, este ultimul şi cel mai riscant pariu al său.

Industria mass-media evoluează rapid, iar Disney, una dintre cele mai mari companii media de pe planetă, trebuie să se adapteze tendinţelor.

Companiile media vechi, precum NBC Universal şi WarnerMedia dezvoltă noi servicii de streaming. Totodată, giganti tehnologici precum Apple se adaptează nevoilor consumatorilor, în timp ce Netflix şi Amazon continuă să înregistreze noi abonaţi.

Disney a creat un imperiu în jurul parcurilor tematice, televiziunii în direct şi altele, dar acum compania de aproape 100 de ani şi-a îndreptat atenţia spre streaming video.

Cu un preţ competitiv pe abonament, Disney + este cheia viitorului companiei, dar care marchează, de asemenea, o schimbare costisitoare în modelul de afaceri al companiei.

Serviciul Disney+ se lansează în 12 noiembrie şi va filme cu supereroi Marvel, seriale originale „Star Wars”, inclusiv spectacolul „Mandalorian”. De asemenea, vor fi prezentate filme şi seriale de la Pixar şi filmele Disney Animation începând cu „Albă ca zăpada şi cei şapte pitici” din 1937, precum şi documentare de la National Geographic. Disney + va găzdui şi peste 600 de episoade din „The Simpsons”, toate acestea la 6,99 de dolari pe lună.

Recomandarea video

Procurorul CSM Claudiu Sandu, atac la președintele Nicușor Dan: ”Dacă suntem toți corupți, nu mai este nimeni corupt” / ”Credeam că un președinte trebuie să lupte din prima zi cu pericolul corupției”
G4Media
GSP dezvăluie dezastrul de pe Arena Națională, care i-a fost ascuns lui Ciprian Ciucu: „Șefii nu ne lasă să-i spunem primarului!”
GSP.ro
PSD îl somează pe Ilie Bolojan să discute cu fermierii: „Domnule Bolojan, dialogul cu reprezentanții fermierilor este singura soluție pentru a opri escaladarea conflictului!”. Nu doar să luați act formal de revendicări prin hârtii
Gandul
Băieții Mădălinei Apostol, răpuși de durere la priveghi! Mama iubitei lui Nick Rădoi și-a făcut apariția în baston
Cancan
Adevărul despre Tavi Popescu la FCSB. A consumat gaz ilariant, a fost acoperit de club și îndepărtat din acest motiv? EXCLUSIV
Prosport
PISA 2025, cronica unui dezastru anunțat. Cum explică o profesoară de Limba Română analfabetismul funcțional al elevilor români: „Suferă de lene cognitivă, gândesc șablonizat și le place”
Libertatea
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
CSID
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia