Prima pagină » Social » Drumul spre Vulcanii Noroioşi, distrus de o alunecare de teren

Drumul spre Vulcanii Noroioşi, distrus de o alunecare de teren

O alunecare de teren a distrus, vineri, o parte din drumul care asigură accesul spre rezervaţia naturală Vulcanii Noroioşi, din judeţul Buzău, şi care a fost reabilitat în urmă cu doi ani.
Drumul spre Vulcanii Noroioşi, distrus de o alunecare de teren
25 ian. 2008, 15:56, Social

Pământul a început să o ia la vale pe raza comunei Scorţoasa producând prăbuşirea pe o lungime de 80 de metri a drumului care asigură accesul spre rezervaţia naturală Vulcanii Noroioşi.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Buzău, Timotei Oprea, alunecarea de teren s-a produs pe drumul comunal 108 Policiori-Vulcanii Noroioşi, la kilometrul cinci plus cinci sute.

Pentru ca traficul să fie posibil, autorităţile locale au demarat în zonă nişte lucrări provizorii, circulaţia fiind posibilă pe un singur sens.

Conform lui Timotei Oprea, luni, o comisie formată din specialişti ai Prefecturii, ai Consiliului Judeţean şi de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Buzău, va pleca în zonă pentru a găsi soluţii, având în vedere importanţa tronsonului care asigură accesul spre Vulcanii Noroioşi.

De menţionat că drumul surpat a fost reabilitat în urmă cu doi ani. Tronsonul se află încă în garanţie drept pentru care lucrările de reabilitare vor fi efectuate din banii firmei care s-a ocupat de construcţia arterei.

Recomandarea video

Procurorul CSM Claudiu Sandu, atac la președintele Nicușor Dan: ”Dacă suntem toți corupți, nu mai este nimeni corupt” / ”Credeam că un președinte trebuie să lupte din prima zi cu pericolul corupției”
G4Media
GSP dezvăluie dezastrul de pe Arena Națională, care i-a fost ascuns lui Ciprian Ciucu: „Șefii nu ne lasă să-i spunem primarului!”
GSP.ro
PSD îl somează pe Ilie Bolojan să discute cu fermierii: „Domnule Bolojan, dialogul cu reprezentanții fermierilor este singura soluție pentru a opri escaladarea conflictului!”. Nu doar să luați act formal de revendicări prin hârtii
Gandul
Băieții Mădălinei Apostol, răpuși de durere la priveghi! Mama iubitei lui Nick Rădoi și-a făcut apariția în baston
Cancan
Adevărul despre Tavi Popescu la FCSB. A consumat gaz ilariant, a fost acoperit de club și îndepărtat din acest motiv? EXCLUSIV
Prosport
PISA 2025, cronica unui dezastru anunțat. Cum explică o profesoară de Limba Română analfabetismul funcțional al elevilor români: „Suferă de lene cognitivă, gândesc șablonizat și le place”
Libertatea
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
CSID
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia