Prima pagină » Life-Inedit » Tori Spelling este însărcinată cu al doilea copil

Tori Spelling este însărcinată cu al doilea copil

Tori Spelling, vedeta din celebrul serial pentru adolescenţi "Beverly Hills 90210", este însărcinată cu cel de-al doilea ei copil, informează hollywood.com.
Tori Spelling este însărcinată cu al doilea copil
25 ian. 2008, 16:40, Life-Inedit

Bebeluşul va fi al doilea copil al actriţei şi al soţului acesteia, Dean McDermot. Cei doi mai au un băieţel, Liam Aaron, care s-a născut în martie 2007. De asemenea, Dean McDermot mai are un fiu, Jack, în vârstă de 10 ani, şi o fiică adoptată, în vârstă de trei ani, din prima căsătorie.

Cuplul este extrem de fericit datorită acestei veşti. "S-au distrat foarte mult cu Liam şi abia aşteptau să mai facă un copil", a declarat o sursă apropiată celor doi.

Spelling, în vârstă de 34 de ani, şi McDermot, în vârstă de 40 de ani, erau căsătoriţi cu alte persoane când s-au întâlnit pe platourile de filmare ale producţiei de televiziune "Mind Over Murder", în Ottawa, Canada, în vara anului 2005.

Tori şi Dean s-au căsătorit în mai 2006, în cadrul unei ceremonii pe o insulă privată din Fiji, cu puţin timp înainte ca celebrul tată al actriţei, producătorul de televiziune Aaron Spelling, să moară.

Tori Spelling a interpretat, timp de zece ani, rolul Donna în serialul "Beverly Hills, 90210", produs de studiourile Fox. De asemenea, ea a apărut în filme precum "Scary Movie 2" şi "Troop Beverly Hills".

 

 

Recomandarea video

Procurorul CSM Claudiu Sandu, atac la președintele Nicușor Dan: ”Dacă suntem toți corupți, nu mai este nimeni corupt” / ”Credeam că un președinte trebuie să lupte din prima zi cu pericolul corupției”
G4Media
GSP dezvăluie dezastrul de pe Arena Națională, care i-a fost ascuns lui Ciprian Ciucu: „Șefii nu ne lasă să-i spunem primarului!”
GSP.ro
PSD îl somează pe Ilie Bolojan să discute cu fermierii: „Domnule Bolojan, dialogul cu reprezentanții fermierilor este singura soluție pentru a opri escaladarea conflictului!”. Nu doar să luați act formal de revendicări prin hârtii
Gandul
Băieții Mădălinei Apostol, răpuși de durere la priveghi! Mama iubitei lui Nick Rădoi și-a făcut apariția în baston
Cancan
Adevărul despre Tavi Popescu la FCSB. A consumat gaz ilariant, a fost acoperit de club și îndepărtat din acest motiv? EXCLUSIV
Prosport
PISA 2025, cronica unui dezastru anunțat. Cum explică o profesoară de Limba Română analfabetismul funcțional al elevilor români: „Suferă de lene cognitivă, gândesc șablonizat și le place”
Libertatea
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
CSID
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia