O analiză realizată de Cancer Research UK (CRUK) arată că 4 din 10 melanoame la bărbați sunt descoperite pe trunchi, inclusiv pe spate, piept și stomac, echivalentul a 3.700 de cazuri pe an.
Mai mult de o treime – 35% – din melanoamele la femei sunt localizate pe membrele inferioare, de la șolduri până la picioare, și reprezintă 3.200 de cazuri în fiecare an, scrie The Guardian.
De asemenea, studiul a concluzionat că 87% din cazurile de melanom din Regatul Unit în fiecare an sunt cauzate de supraexpunerea la radiațiile UV.
Directorul executiv al CRUK a afirmat, potrivit sursei citate, că este important ca orice semn pe care îl observăm și care ne dă de gândit să ne trimită la investigații suplimentare. „Dacă observați ceva diferit pe piele, cum ar fi o aluniță nouă, o aluniță care și-a schimbat dimensiunea, forma sau culoarea sau orice pată de piele care pare ieșită din comun – nu o ignorați, vorbiți cu medicul dumneavoastră de familie”, este mesajul acestuia.
Cercetarea stipulează că variațiile s-ar putea datora diferențelor de comportament, bărbații fiind mai predispuși să stea la soare fără tricou, în timp ce femeile pot purta pantaloni scurți sau fuste pe măsură ce vremea se încălzește.
Prevenția, în acest caz, este importantă. Medicii recomandă evitarea expunerii la soare în intervalul 11:00-15:00 – atunci când soarele este cel mai puternic -, dar și folosirea hainelor haine care ajută la acoperirea pielii și folosirea unei creme cu factor de protecție solară.