Prima pagină » Știrile zilei » PNL: Congres extraordinar pentru alegerea viitoarei conduceri, în următoarele 45 de zile

PNL: Congres extraordinar pentru alegerea viitoarei conduceri, în următoarele 45 de zile

Viitoarea conducere a Partidului Național Liberal va fi aleasă în următoarea perioadă în cadrul unui congres extraordinar care va fi organizat în următoarele 45 de zile.
PNL: Congres extraordinar pentru alegerea viitoarei conduceri, în următoarele 45 de zile
Sursa: Facebook
Cosmin Pirv
02 iun. 2025, 13:34, Politic

„Un partid care este în guvernare are nevoie de o conducere care să aibă o legitimitate pentru a adopta decizii, pentru a susține politici publice”, a spus luni președintele interimar al PNL Ilie Bolojan.

El a anunțat că Biroul Permanent a aprobat luni organizarea unui congres extraordinar în următoarele 45 de zile, „în așa fel încât să existe o conducere legitimă care să poată să susțină din Parlament politicile pe care PNL le gândește pentru România și, de asemenea, să susțină politici publice din guvern în interesul țării noastre”.

Conducerea interimară a partidului a fost preluată de Ilie Bolojan imediat după primul tur al alegerilor prezidențiale de anul trecut.