Prima pagină » Economic » Intervenție științifică de urgență la Praid: 1,5 miliarde de puncte analizate

Intervenție științifică de urgență la Praid: 1,5 miliarde de puncte analizate

Criza de la Salina Praid a declanșat o intervenție științifică de urgență, cu implicarea cercetătorilor români care folosesc stații seismice și drone LiDAR pentru a monitoriza riscurile subterane și a sprijini deciziile de protejare a zonei.
Intervenție științifică de urgență la Praid: 1,5 miliarde de puncte analizate
Andreea Tobias
04 iun. 2025, 19:29, Economic

Situația de la Salina Praid a mobilizat cercetarea românească într-o intervenție științifică de urgență fără precedent.

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului desfășoară o operațiune complexă pentru a evalua riscurile și a monitoriza fenomenele din subteran.

Trei stații seismice instalate în jurul perimetrului înregistrează vibrațiile cauzate de eventuale prăbușiri sau mișcări interne ale masei de sare și sol, oferind o imagine clară asupra dinamicii subterane în timp real.

Paralel, drone echipate cu tehnologie LiDAR de înaltă precizie au cartat aerian zona pe aproximativ 2 kilometri pătrați. Operațiunea a generat peste 5.000 de imagini aeriene și un nor de puncte LiDAR cu peste 1,5 miliarde de puncte.

Echipa de la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, coordonată de lectorii Dan Mircea Tamaș și Alexandra Tamaș, continuă monitorizarea prin scanări zilnice. Acțiunea multidisciplinară oferă baza științifică pentru deciziile privind protejarea comunității.