Casa Khateib reprezenta tot ceea ce putem numi „succes social”: era spațioasă, luminoasă, produsul muncii asidue și al educației. Cu toate acestea, într-un loc în care soarele nu încetează aproape niciodată să strălucească, întunericul a căzut din cer sub forma îngrozitoare a unui proiectil iranian. Patru femei – două mame și cele două fiice ale lor – au fost ucise în timp ce dormeau. Dormeau în camerele lor, în casa despre care credeau că le oferă siguranță.
Frații Raja și Ihab Khateib, ambii avocați formați în Italia, erau recunoscuți în comunitate ca persoane care promovau dialogul. Soțiile lor, ambele numite întâmplător Manar, erau profesoare, în timp ce fiicele lor – unele studente, altele eleve – reprezentau viitorul. Adresându-se mulțimii îndurerate, cei doi frați au declarat: „În Italia, am învățat ce înseamnă respectul, coexistența și iubirea. Acum, plătim cu viețile noastre pentru o politică condusă de ură”.
Populația orașului Tamra este formată predominant din arabi israelieni sau palestinieni, cum preferă adesea să își spună. În acest oraș de 37.000 de locuitori, infrastructura care oferă protecție este aproape inexistentă. „Aici nu au fost construite adăposturi pentru noi”. „”Dacă vine o rachetă noaptea, ce ne facem?„” „Ne rugăm și ne adunăm în centrul casei”, spune Marwan”. Sentimentul general este că, deși pe hârtie sunt israelieni, sunt tratați ca niște străini în propria lor țară.
The Iranian regime is bombing and killing Arab families.
They killed the Khateeb family.
Israeli Christian Arabs.
The victims of Iran’s ballistic missile attack on Israel today. They were in the Arab village of Tamra in the north near Haifa.
May their memories all be… pic.twitter.com/eZyYjlUnmL
— Kosher🎗 (@koshercockney) June 15, 2025
Comunitatea a fost zguduită nu numai de decese, ci și de reacțiile indiferente sau chiar cinice ale unora. Un videoclip care a devenit viral ar fi arătat oameni dintr-un sat vecin, presupuși a fi evrei, exprimându-și bucuria că racheta a lovit „doar arabi”. Chiar dacă autoritățile locale au contestat autenticitatea materialului, răul fusese deja provocat. Sentimentul de a fi abandonat și tratat cu dispreț a devenit și mai greu de suportat.
Tamra este în doliu, dar nu în tăcere. Strigătul său nu este doar cel al familiilor cu inima frântă, ci al unei întregi comunități care refuză să accepte că un vis de pace poate fi anulat de un conflict care nu a început niciodată în casele lor. Atunci când umanitatea este aplicată selectiv, justiția este inevitabil redusă la o simplă amintire.