Prima pagină » Social » Nivelurile de cloruri din Târnava Mică, Târnava Mare și Mureș se mențin la cote ridicate

Nivelurile de cloruri din Târnava Mică, Târnava Mare și Mureș se mențin la cote ridicate

În urma testării apelor de pe Târnava Mică, Târnava Mare și Mureș, cele trei râuri prezintă în continuare valori ridicate de cloruri, astfel interdicția de utilizare a apelor pentru adăpare și irigații rămâne în vigoare, anunță Prefectura Alba.
Nivelurile de cloruri din Târnava Mică, Târnava Mare și Mureș se mențin la cote ridicate
Sursa: Facebook
Radu Mocanu
28 iun. 2025, 17:25, Social

Potrivit datelor furnizate de Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Alba, nivelurile de cloruri măsurate sunt următoarele: Râul Târnava Mică: 545 mg/l, Râul Târnava Mare: 363 mg/l și Râul Mureș: 243 mg/l.

Valorile depășesc limitele admise pentru utilizarea apei în agricultură și adăparea animalelor, motiv pentru care autoritățile mențin restricțiile impuse anterior.

Prim-ministrul Ilie Bolojan a convocat sâmbătă o ședință extraordinară online a Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Principalul subiect abordat a fost adoptarea de măsuri urgente privind alimentarea cu apă potabilă în județul Mureș, afectat de contaminarea cu cloruri.