Prima pagină » Politic » Oana Ţoiu, în prima vizită oficială la Chişinău. Întâlnire cu Maia Sandu, pe fondul unui conflict cu primarul Ceban

Oana Ţoiu, în prima vizită oficială la Chişinău. Întâlnire cu Maia Sandu, pe fondul unui conflict cu primarul Ceban

Oana Ţoiu merge marți în Republica Moldova pentru o vizită oficială, unde se întâlneşte cu lideri importanţi, printre care şi Maia Sandu și Mihai Popșoi.
Oana Ţoiu, în prima vizită oficială la Chişinău. Întâlnire cu Maia Sandu, pe fondul unui conflict cu primarul Ceban
Foto: Alexandru Dobre/Mediafax Foto
Nițu Maria
22 iul. 2025, 08:10, Politic

Ministrul de externe al României, Oana Ţoiu, se află astăzi în Republica Moldova, în cadrul unei vizite oficiale, la invitaţia ministrului moldovean de externe, Mihai Popşoi. Aceasta este prima deplasare a Oanei Ţoiu la Chişinău în calitate de şefă a diplomaţiei române.

Vizita include întâlniri cu mai mulţi oficiali de rang înalt din Republica Moldova. Pe lângă discuţia cu Mihai Popşoi, care ocupă şi funcţia de vicepremier, Oana Ţoiu are programate întrevederi cu preşedinta Maia Sandu, cu prim-ministrul Dorin Recean şi cu preşedintele Parlamentului, Igor Grosu.

După discuţiile de la Ministerul Afacerilor Externe, cei doi miniştri, Mihai Popşoi şi Oana Ţoiu, susţin o conferinţă de presă comună. Evenimentul este programat să înceapă marți la ora 09:10.

Vizita ministrului are loc după ce primarul Chişinăului, Ion Ceban, a primit interdicţie de a intra în România şi în spaţiul Schengen pentru cinci ani.

Luni, Ceban a anunţat public că intenţionează să o dea în judecată pe Oana Ţoiu, ca reacţie la afirmaţiile făcute de aceasta legat de interdicţia care i-a fost aplicată.

„O să vedem cum poate fi atacată în instanţa de judecată pentru prostiile pe care le-a vorbit în spaţiul public şi manipulările de-a dreptul halucinante, repet, pe care le-a transmis dumneaei în acest sens”, a declarat Ion Ceban în şedinţa Primăriei din 21 iulie.

Săptămâna trecută, ministrul român de externe a explicat că măsura interdicţiei a fost luată după ce autorităţile române au analizat „legături complicate” dintre edil şi persoane asociate Federaţiei Ruse.

Ea a mai spus că decizia a fost bazată exclusiv pe „raţiuni care ţin de siguranţa naţională”.

„Vreau dovada că ar exista ceva, pentru că acel ceva nu există”, a spus Ion Ceban.