Prima pagină » Social » Un copil de un an și opt luni, înecat într-un iaz ornamental din Timișoara. Se afla la grădiniță privată

Un copil de un an și opt luni, înecat într-un iaz ornamental din Timișoara. Se afla la grădiniță privată

Un copil de un an și opt luni s-a înecat luni într-un iaz ornamental aflat în apropierea grădiniței pe care o frecventa. Acesta a fost scos pentru recreere într-un spațiu amenajat în aer liber, împreună cu alți copii, în timpul programului, iar la un moment dat s-a constatat lipsa acestuia.
Cosmin PirvDaiana Rob
01 sept. 2025, 19:10, Social

UPDATE: Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Timiș, ar fi fost vorba despre o grădiniță privată.

„Ne pare extrem de rău pentru această tragedie! Incidentul nu s-a petrecut în grupele de antepreșcolar ale județului Timiș. Este posibil să fie un club neautorizat, care nu face parte din sistemul de învățământul!”, a declarat Aura Danielescu, inspector școlar general din cadrul ISJ Timiș.


ȘTIRE INIȚIALĂ: Potrivit IPJ Timiș, luni, în jurul orei 12.30, polițiștii Secției 2 au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Calea Martirilor din Timișoara într-un iaz ornamental se află un minor înecat.

Polițiștii au constatat că este vorba de un băiețel de 1 an și 8 luni, care fusese scos pentru recreere, într-un spațiu amenajat, în aer liber, din apropierea grădiniței, împreună cu ceilalți copii, iar după un timp a fost constatată lipsa acestuia.

În ciuda manevrelor de resuscitare făcute de personalul medical, a fost declarat decesul băiețelului.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și se efectuează verificări și cu privire la supravegherea copiilor.

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da