Prima pagină » Știri externe » Partidul premierului slovac Robert Fico va fi exclus din alianța socialiștilor europeni. Ce a stat la baza deciziei

Partidul premierului slovac Robert Fico va fi exclus din alianța socialiștilor europeni. Ce a stat la baza deciziei

Robert Fico, tot mai apropiat de lideri autoritari precum Putin și Xi Jinping, pierde sprijinul socialiștilor europeni, care au decis excluderea definitivă a partidului său.
Partidul premierului slovac Robert Fico va fi exclus din alianța socialiștilor europeni. Ce a stat la baza deciziei
Partidul Smer, al lui Robert Fico. Sursa foto: Hepta

Decizia de excludere a fost luată în unanimitate de conducerea Partidul Socialiștilor Europeni într-o ședință desfășurată joia trecută și urmează să fie ratificată oficial în cadrul unei reuniuni ce va fi organizată la Amsterdam, între 16 și 18 octombrie, potrivit Politico.

Partidul Smer, formațiune populistă de stânga condusă de premierul slovac Robert Fico, fusese suspendat încă din octombrie 2023, alături de partidul aliat Hlas – o formațiune social-democrată moderată, desprinsă din Smer și condusă de fostul premier Peter Pellegrini. Spre deosebire de Smer, care urmează să fie exclus definitiv, Hlas va rămâne deocamdată doar în stare de suspendare, fără a fi exclus complet, a precizat sursa citată.

Derapaje de la valorile europene

Excluderea survine în urma unor acțiuni considerate inacceptabile de socialiștii europeni, printre care întâlnirea cu Vladimir Putin la Moscova, în mai, unde Fico a fost surprins strângând mâna președintelui rus înainte de ceremoniile dedicate Zilei Victoriei. Ulterior, în prima săptămână din septembrie, premierul slovac a efectuat o vizită oficială la Beijing, unde s-a întâlnit cu liderii chinez Xi Jinping și belarus Alexandr Lukașenko, consolidând imaginea unei apropieri față de regimurile autoritare.

Potrivit oficialilor europeni, Fico s-a aflat din ce în ce mai mult în contradicție cu valorile Partidul Socialiștilor Europeni, încetinind aplicarea sancțiunilor impuse Rusiei și fiind des acuzat că subminează statul de drept în Slovacia.