Primul incident a avut loc în sala în care Diana Buzoianu și alți oficiali susțineau declarații. Un bărbat din sală a încercat să ia cuvântul, fără a reuși. El i-a întrerupt pe vorbitori și apoi s-a adresat șefei de la Mediu. „Nu ieșiți de aici”, a spus bărbatul. Ulterior, el a mai spus că „nu ieșiți de aici până nu stați de vorbă cu mine”, dar a fost evacuat de jandarmi.
Al doilea incident s-a produs în timpul conferinței de presă pe care Buzoianu a susținut-o la Baia Mare. Ea a intrat într-un dialog aprins cu un reprezentant al presei. Ministrul i-a reproșat jurnalistului că vrea doar să obțină „like-uri pe TikTok”, atunci când a întrebat-o despre iazul de la Bozânta, care reprezintă cel mai mare risc de poluare pentru cetățenii din zonă.
„Ce măsuri veți lua în privința iazului Bozânta, cea mai mare sursă de poluare pentru Baia Mare”, a fost întrebarea jurnalistului.
„Iazul de la Bozânta este iazul cu cel mai mare risc pentru populație. Când vom găsi un mecanism de finanțare. Acest mecanism pe care am vrea să-l creem va putea să prioritizeze lucrările care au cel mai mare risc. Iazul de la Bozânta este iazul cu cel mai mare risc. Astăzi nu există nici măcar un dosar depus pentru exploatarea iazului Bozânta”, a declarat Diana Buzoianu.
„Nu-mi răspundeți la întrebare”, a subliniat jurnalistul.
„Aveți un politician în fața dvs. Dacă dvs aveți impresia să puneți presiune publică să obțineți like-uri pe TikTok”, a răspuns Diana Buzoianu, vizibil iritată.
„Este vorba de o chestiune care omoară oamenii”, a reacționat jurnalistul, conform dialogului reprodus de publicația Gândul.