Prima pagină » Economic » Președintele Consiliului de Administrație al Romgaz, fost director general, a demisionat. Dumitru Chisăliță revine la conducerea Asociației Energia Inteligentă

Președintele Consiliului de Administrație al Romgaz, fost director general, a demisionat. Dumitru Chisăliță revine la conducerea Asociației Energia Inteligentă

Dumitru Chisăliță pleacă din funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Romgaz, prin demisie, la începutul lunii viitoare, și reia poziția de la conducerea asociației pe care a înființat-o.
Președintele Consiliului de Administrație al Romgaz, fost director general, a demisionat. Dumitru Chisăliță revine la conducerea Asociației Energia Inteligentă

Președintele CA al Romgaz și-a anunțat joi demisia din funcție, după o jumătate de an de mandat, început pe 16 aprilie, și reluarea activității în cadrul Asociației Energia Inteligentă.

„Am decis să îmi închei mandatul de Președinte al Consiliului de Administrație al S.N.G.N. Romgaz S.A., o poziție care mi-a oferit onoarea de a contribui la definirea unei noi direcții strategice ale uneia dintre cele mai importante companii din România”, a transmis Dumitru Chisăliță.

Decizia a fost luată în contextul derulării procedurilor pentru un nou CA al Romgaz.

„Având în vedere că în urma finalizării etapei de selecție pentru noul Consiliu de Administrație al S.N.G.N. Romgaz S.A., etapă în care nu am fost inclus pe lista scurtă a candidaților admiși si propus să fiu revocat începând cu data de 11 noiembrie 2025, consider că, este firesc ca poziția de Președinte al Consiliului de Administrație să fie exercitată de o persoană validată și susținută de mecanismele formale de selecție. În momentul în care procedura oficială nu mă regăsește între opțiunile pentru viitorul Consiliu, apreciez că nu ar fi coerent, nici instituțional, nici personal, să continui să exercit această funcție”, a declarat Dumitru Chisăliță.

Președintele CA al Romgaz a făcut un scurt bilanț al celor șase luni de mandat, care au coincis cu o perioadă de transformare profundă a companiei, alături de colegii administratori, directori și angajați:

–              compania a atins maximul istoric al cotațiilor bursiere 10,1941 lei/acțiune. O creștere a valorii acțiunii cu 82% fata de momentul alegerii sale în funcția de Președinte CA

–              compania a început analiza în vederea stabilirii fezabilității achiziției combinatului Azomureș, în vederea creșterea valorii adăugate a gazelor naturale.

–              compania a început activitatea de foraj a gazelor în zona de mare adâncime în Marea Neagră

–              compania a atins cea mai mare adâncime la care s-a forat vreodată în zăcământul Caragele 5256 m, pentru a investiga prezența gazelor în aceste orizonturi

–              compania a înființat prima companie de trading de gaze in Republica Moldova

–              s-a reziliat contractul păgubos  cu compania Duro Fulgera pentru construcția Centralei de la Iernut

–              a crescut cantitatea de gaze livrate față de anul trecut cu 12%

–              am condus 55 de ședințe de Consiliu de Administrație cu tot atâtea Hotărâri luate.

„Revenirea mea în fruntea Asociației Energia Inteligentă nu este un pas înapoi, ci o continuare firească a drumului meu profesional și personal. Cred cu tărie că România are nevoie, mai mult ca oricând, de voci independente, de analize lucide și de soluții curajoase în domeniul energiei — iar prin această asociație îmi propun să continui să ofer aceste lucruri, cu aceeași pasiune și responsabilitate”, a conchis Dumitru Chisăliță.