Catedrala Notre-Dame a avut 11 milioane de vizitatori de la redeschidere, ceea ce reprezintă un record, potrivit Le Figaro. Anunțul a fost făcut de unul dintre preoții catedralei miercuri, în cadrul unei conferințe de presă.
„Acesta este un moment semnificativ după un proiect extraordinar de restaurare. Notre-Dame de Paris a fost restaurată, a revenit la misiunea sa, la vocația sa”, a declarat părintele Olivier Ribadeau-Dumas.
De la redeschiderea catedralei, pe 7 decembrie 2024, aceasta a găzduit 1.600 de slujbe și 650 de pelerinaje.
Preotul și-a exprimat îngrijorarea cu privire la numărul uriaș de turiști.
„Acest număr este bun, dar nu vrem să stabilim recorduri an de an. Nu vreau să se meargă mai departe de atât”, a declarat el, subliniind că preoții se concentrează în principal pe menținerea unei „atmosfere de rugăciune”, care a rămas „neschimbată” de la redeschiderea catedralei.
Catedrala Notre Dame a fost redeschisă pe 7 decembrie 2024 în cadrul unei ceremonii grandioase la care au participat lideri din numeroase ţări precum Trump, Biden, Zelenski și Macron.
Ceremoniile au ținut două zile. Atunci, noul altar principal a fost sfinţit în cadrul unui ritual special. De asemenea, relicvele a cinci sfinţi, inclusiv Sfânta Catherine Labouré şi Sfântul Charles de Foucauld, au fost sigilate în altar.
Catedrala medievală, devastată de un incendiu în 2019, a fost reconstruită într-o operațiune uriașă. Aceasta a costat 700 de milioane de euro și a durat doar cinci ani, fiind folosite metode de tâmplărie din secolul al XIII-lea. O mare parte din sumă a fost obținută din donaţii din 150 de ţări.