„Ne despărțim de Chris Paul și nu va mai face parte din echipă. Vom colabora cu el pentru următorul pas din cariera sa. Chris este un Clipper legendar, cu o carieră istorică. Vreau să fie foarte clar: nimeni nu îl învinovățește pe Chris pentru performanțele slabe ale echipei. Eu îmi asum responsabilitatea pentru rezultatele pe care le avem în acest moment. Sunt multe motive pentru care am avut dificultăți. Suntem recunoscători pentru impactul pe care Chris l-a avut asupra francizei”, a declarat Lawrence Frank, președintele operațiunilor de baschet al Clippers, într-un comunicat oficial.
Chris Paul a reacționat pe rețelele de socializare, spunând simplu: „Tocmai am aflat că am fost trimis acasă”.
Clippers se află într-o serie de cinci meciuri în deplasare, urmând să joace miercuri noapte cu Atlanta Hawks. Echipa a avut un start slab de sezon, ocupând locul 14 în Conferința de Vest, cu un record de 5 victorii – 16 înfrângeri.
La 40 de ani, Paul are în acest sezon medii de 2,9 puncte, 1,8 recuperări și 3,3 pase decisive pe meci, în 15 apariții. Ultima sa evoluție a fost în meciul pierdut luni cu Miami Heat, când a înscris opt puncte și a oferit trei pase decisive.
Paul, aflat în al 21-lea sezon al său în NBA, a semnat în această vară un contract de un an, pentru 3,6 milioane de dolari. Veteranul baschetbalist american a anunțat deja că se va retrage la finalul acestui sezon.
De-a lungul carierei, Paul a jucat pentru șapte echipe, a fost de 12 ori All-Star, a condus liga la pase decisive de cinci ori și la recuperări de șase ori. Deși nu a câștigat un titlu NBA, este considerat un viitor membru al Hall of Fame și unul dintre cei mai buni coordonatori de joc din istoria ligii.