Prima pagină » Breaking News » Prima reacție a lui Bolojan după decizia CCR privind pensiile speciale: vom face demersurile pentru recuperarea banilor

Prima reacție a lui Bolojan după decizia CCR privind pensiile speciale: vom face demersurile pentru recuperarea banilor

Premierul Ilie Bolojan a avut o primă reacție după anunțul CCR privitor la pensiile speciale. Confirmă corectitudinea demersului Guvernului României, a transmis Bolojan care a adăugat că vor fi făcute demersurile pentru recuperarea banilor din jalonul PNRR.
Prima reacție a lui Bolojan după decizia CCR privind pensiile speciale: vom face  demersurile pentru recuperarea banilor
Sursa foto: Alexandru Dobre/Mediafax Foto
Petru Mazilu
18 feb. 2026, 13:07, Politic

Conform unui anunț venit de la Palatul Victoria „prim-ministrul Ilie Bolojan salută decizia Curții Constituționale în privința pensiilor ocupaționale ale magistraților.”

Decizia „confirmă corectitudinea demersului Guvernului României”, mai scrie în anunț.

Totodată, premierul anunță că va încerca să recupereze banii din jalonul PNRR.

„Reforma pensiilor speciale a fost cerută cu insistență de societatea românească și reușim un pas mare spre echitate. Totodată, din acest moment vom face demersurile pentru recuperarea banilor din jalonul PNRR aferent acestei reforme”, a precizat Ilie Bolojan.

Într-un mesaj video publicat ulterior pe pagina sa de Facebook, premierul Ilie Bolojan a mai transmis că „nu ne mai putem permite să pensionăm oameni în deplinătatea forței fizice și intelectuale la 50, 51 sau 52 de ani”. 

„În luna martie vom veni cu un proiect de lege care va continua corecțiile. Într-un stat democratic, respectul față de magistrați este o piatră de temelie. Nu am nicio îndoială că în urma acestei reforme acest respect nu doar că nu va fi știrbit, ci dimpotrivă, va fi consolidat. Reforma pensiilor magistraților are și o componentă financiară, cele 230 de milioane de euro aferente jalonului din PNRR. Imediat ce legea va fi promulgată, vom continua toate demersurile pentru a evita pierderea banilor”, a completat premierul. 

Ce a decis CCR

CCR a decis, miercuri, că Legea pensiilor speciale ale magistraților este constituțională.

Reuniți într-o nouă ședință a Curții Constituționale și după 5 amânări, cei 9 judecători ai CCR au luat miercuri decizia pe reforma pensiilor speciale ale magistraților pe care a insistat premierul Ilie Bolojan.

Judecătorii CCR au decis să declare constituțională reforma pensiilor magistraților pe care Guvernul Ilie Bolojan și-a angajat anul trecut răspunderea în Parlament.

Decizia CCR este definitivă şi general obligatorie.

În noua variantă a legii pe care Ilie Bolojan și-a angajat răspunderea pe 2 decembrie 2025 în Parlament, prevederile vor fi următoarele:

cuantumul viitoarelor pensii ale magistraților – scade de la 80% la 70% din ultimul salariu net

cuantumul pensiei de serviciu va fi de 55% din baza de calcul, reprezentată de media indemnizațiilor brute din ultimele 60 de luni, dar nu mai mult de 70% din ultima indemnizație netă avută în activitate

perioada de tranziție a crescut însă de la 10 la 15 ani. Ceea ce înseamnă că că peste 15 ani, magistrații vor ieși la pensie la 65 de ani

în fiecare an, vârsta de pensionare va crește cu un an, până când, în 2042, procurorii și judecătorii vor ieși la pensie la 65 de ani

magistrații se vor putea pensiona în continuare anticipat, cu condiția să aibă o vechime de 35 de ani, dar dacă nu au împlinită vârsta de 65 de ani se va aplica o penalizare anuală „de 2% până la împlinirea vârstei standard de pensionare din sistemul public”.

În prezent, pensia de serviciu a magistraților reprezintă 80% din ultimul salariu brut, iar magistrații se pot pensiona și la 48-49 de ani, dacă au vechimea de 25 de ani în magistratură.