Conferința propune o abordare matură și pragmatică asupra modului în care România poate reconstrui sustenabil industria națională de apărare și, în același timp, poate integra capacitatea tehnologică a mediului civil în proiecte strategice cu relevanță dual-use. Discuțiile vizează direcțiile guvernamentale pentru relansarea industriei de apărare, cadrul legislativ necesar pentru colaborări public–private funcționale, mecanismele de selecție și transparență în consorțiile strategice, precum și rolul finanțărilor europene dedicate acestui domeniu.
Un accent special este pus pe tranziția de la Smart City la Defence-Ready Cities – orașe și infrastructuri capabile să asigure nu doar eficiență și digitalizare, ci și reziliență operațională, interoperabilitate și continuitate funcțională în situații de criză. Tehnologiile dezvoltate pentru administrație și servicii publice: energie, telecomunicații, IT, sisteme de date, mobilitate, monitorizare urbană sunt analizate prin prisma valorii lor strategice în noul ecosistem european de securitate.
Speakerii conferinței reunesc experiență instituțională, militară și industrială la cel mai înalt nivel:
DEFNET Conference @ SCIA X nu este o dezbatere teoretică, ci o platformă de convergență între stat, industrie și finanțare, menită să genereze proiecte concrete, consorții competitive și parteneriate strategice pentru următorul ciclu european de investiții.
Evenimentul are loc în cadrul Smart City Industry Awards – SCIA X, ediția aniversară care marchează 10 ani de excelență în ecosistemul Smart City din România, și consolidează poziționarea ARSC ca platformă de dialog între administrație, tehnologie și decizie strategică.
Participarea la conferință se face pe bază de înregistrare confirmată, în limita locurilor disponibile pe scia.ro