Întrebat despre situația celor 28 de elevi din județul Vrancea care au rămas blocați în Dubai, după ce autoritățile din Emiratele Arabe Unite au închis complet spațiul aerian, Andrei Țărnea a spus: „Este una dintre prioritățile acțiunii consulatele colegilor din Emirate. Țin legătura cu ei, sunt în contact permanent cu însoțitorii lor, sunt în siguranță, sunt bine. Ei sunt într-o stare de spirit bună, sunt cu cei pe care îi cunosc, cu profesorii lor. Deci nu există probleme în acest sens”.
Acesta a menționat situația dificilă în care se află, susținând că grupul se află printre prioritățile autorităților române. „Sunt într-o zonă în care sunt operațiuni militare active, în care cad rachete și drone, deci nimeni nu poate să spună că e o situație ușoară. Iar numai părinte să nu fi în condițiile în care copiii tăi sunt într-o zonă de război și tu aștepți acasă știri ce se întâmplă cu ei și când se întorc. Deci da, sunt o prioritate și confirm că grupurile de copii fără familie cu ei și persoanele cu probleme medicale sunt prioritatea numărul unu pentru orice evacuare”. â
În paralel, oficialul a mai anunțat că Ministerul poartă discuții cu companiile aeriene pentru rerutarea zborurilor și gestionarea listelor de pasageri blocați în aeroporturile din regiune.