Prima pagină » Sport » Jannik Sinner își consolidează locul 1 în clasamentul ATP și vizează un record la turneul Masters 1000 de la Madrid

Jannik Sinner își consolidează locul 1 în clasamentul ATP și vizează un record la turneul Masters 1000 de la Madrid

Jannik Sinner se menține pe prima poziție a clasamentului mondial ATP, actualizat luni, distanțându-se față de principalul său rival, spaniolul Carlos Alcaraz, înaintea turneului Masters de la Madrid, unde poate realiza un record în circuitul profesionist de tenis.
Jannik Sinner își consolidează locul 1 în clasamentul ATP și vizează un record la turneul Masters 1000 de la Madrid
Foto: Corinne Dubreuil/ABACAPRESS.COM
Petre Apostol
20 apr. 2026, 10:41, Sport

Jannik Sinner s-a distanțat la 390 de puncte de Carlos Alcaraz în ierarhia mondială. Italianul are 13.350 de puncte și poate profita de absența ibericului de la Madrid pentru a-și asigura prima poziție în ierarhie până la turneul de la Roland Garros.

Germanul Alexander Zverev, al treilea clasat din ierarhie, este la peste 7.000 de puncte în urma lui Alcaraz, cu 5.255 puncte.

Alcaraz a anunțat vineri că nu va participa la Madrid Open, turneu care începe săptămâna aceasta, din cauza unei accidentări.

Un parcurs excelent la Madrid i-ar putea permite italianului să își mărească avansul până la aproximativ 1.390 de puncte.

O asemenea diferență i-ar oferi o poziție extrem de solidă înainte de turneul de Mare Șlem de la Roland Garros. Turneul de la Paris este singurul Grand Slam pe care italianul nu l-a câștigat până acum.

Recorduri istorice în vizor

Pe lângă clasament, Jannik Sinner urmărește și o performanță istorică: ar putea deveni primul jucător din era Masters 1000 (din 1990 încoace) cu cinci titluri consecutive la acest nivel.

Sinner are deja o serie activă de 21 de victorii consecutive în turnee Masters 1000. Un titlu la Madrid ar extinde această serie la 27 de meciuri câștigate la rând în această categorie.

Astfel, s-ar apropia de recordul stabilit de Novak Djokovic în ceea ce privește seria de victorii consecutive în turnee Masters 1000 (31), una dintre cele mai dificile performanțe din tenisul modern.

Recomandarea video