Adevărul despre SAFE. ”Keynesianism militar”? O analiză macro a câștigurilor | pierderilor România – Polonia – Germania-Franța

Adaugă ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne pe Google News

a) Ce este SAFE și cine primește bani prin acest program bazat pe împrumuturi? Security Action for Europe (Acțiunea pentru Securitatea Europei), parte a strategiei UE ReArm Europe 2030, este un program / instrument temporar și excepțional al UE, pentru înarmarea și modernizarea capacităților de apărare ale statelor membre UE. Oferă până la 150 miliarde euro împrumuturi, maturități de până la 45 de ani, până la 10 ani perioadă de grație la principal, prefinanțare de până la 15% și scutire de TVA pentru achizițiile susținute. Condiția industrială prioritară este legată de proveniența contractorilor și a subcontractorilor – aceștia trebuie să fie stabiliți în țările UE + Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Elveția sau Ucraina. Componentele provenite din afara acestui spațiu nu pot depăși 35% din costul estimat al produsului final; achizițiile trebuie, de regulă, să fie comune, iar Canada devenise deja primul stat non-european cu acord adoptat pentru participare. Vorbim de un program protecționist pentru baza industrială europeană. Cine primește bani din SAFE? Au fost deschise până acum plafoane maxime de împrumut pentru 16 state membre: 43,7 miliarde euro pentru Polonia, 16,7 miliarde euro România, 14,9 miliarde euro Italia, 8,3 miliarde euro Belgia, 6,4 Lituania, 5,8 miliarde euro Portugalia s.a. În plus, prefinanțări aprobate de 6,6 miliarde euro pentru Polonia și 2,5 miliarde pentru România, de exemplu.

b) Care sunt condițiile financiare SAFE pentru România și cât costă acest program pe fiecare român? Lipsit de transparență publică în România, planul financiar al împrumutului SAFE pentru România indică o dobândă în jur de 3% pe 45 de ani, cu termen de grație pentru rambursarea principalului de 10 ani. În aceste condiții, România va trebui să ramburseze un total în jurul a 32 miliarde euro, ceea ce, adus în prezent, înseamnă un cost direct de 1478 euro / român, 3991 euro / gospodărie medie din România. Cost de oportunitate ridicat al împrumutului? Da, în condițiile în care România este în Topul UE cu cele mai mici alocări pentru Educație, Sănătate, Cultură și Inovare-Cercetare-Dezvoltare și avem 5.169.000 români în risc de sărăcie și excluziune socială. Program cu valoare adăugată pentru apărarea și securitatea României? Probabil că da, ar trebui să se pronunțe experții militari, nu am văzut vreo fundamentare publică privind amplitudinea creșterii capacității de apărare, rezolvarea vulnerabilităților sau efectul multiplicator asupra industriei autohtone de apărare. Riscuri ale implementării programului? Da, așa cum am văzut în articolul publicat în Qmagazine. Condiții financiare bune pentru România în cazul SAFE? Da, dacă avem în vedere că România s-ar împrumuta pe termen lung maturitate echivalentă la 5-6% dobândă – direct pe piețe, împrumutul SAFE la 3% dobândă este decent (față de condițiile în care România s-ar împrumuta singură pe piețele financiare externe).

Eliza Ene Corbeanu: Cât de safe este să vorbim despre SAFE?

Polonia semnează un împrumut de 43,7 miliarde de euro prin SAFE. Este cel mai mare acordat unui stat membru

c) ”Keynesianismul militar”? Este nouă teoria prin care țările dezvoltate din UE ies din criza economică inclusiv prin creșterea producției de bunuri militare? În primul rând, este o blasfemie la adresa celui mai mare economist al secolului XX să fie folosită o sintagmă / viziune care nu-i aparține (nu a folosit niciodată o astfel de formulare), mai degrabă o regăsim la Kalecki, Robinson, Baran, Melman etc. Sunt intelectuali acre au asociat teoriile lui Keynes privind stimularea cererii agregate ca motor de ieșire din criză, efectul multiplicator și investițiile publice anticiclice cu politica de înarmare permanentă și creșterea producției din complexele militaro-industriale. Adică folosirea deliberată ca instrument de politică industrială.

Cum funcționează? Simplu, prin creșterea cheltuielilor militare și a comenzilor de apărare (interne sau prin creșterea achizițiilor din alte țări) se stimulează cererea agregată, se produce mai mult, se creează mai multe locuri de muncă, se stimulează inovarea și capacitatea industrială. Impactul multiplicator este diferit pentru țara unde se localizează producția (în general țările cu industrie de apărare puternică și inovatoare) și țările care fac comanda militară (să luăm exemplele România și Polonia). Cu cât partea din valoarea contractului ce rămâne în țara care face comanda militară este mai mare, cu atât efectul multiplicator este mai mare (creșterea valorii adăugate, producției, locurilor de muncă, salarii, profituri și comenzi locale etc).

Este o politică publică nouă? Nu, a fost des folosită în timpul Războiului Rece, dar nu numai atunci. Avem în istorie exemplul SUA după 1945, Franța lui de Gaulle, Coreea de Sud s.a. – creșterea industriei de apărare a amplificat dezvoltarea în aeronautică, electronică, spațiu și industria de materiale avansate.

d) Ce, cum, cât câștigă România din SAFE? O comparație cu Polonia. România se împrumută 16,7 miliarde euro (din care 9,6 miliarde euro pentru înzestrarea armatei și infrastructura asociată) iar Polonia 43,7 miliarde euro. În România se estimează că 35-40% din total merge către industria internă de apărare, în Polonia 89% merge către industria de apărare autohtonă, 12.000 de companii beneficiare. (Figura 1)

Efectul multiplicator este condiționat de amprenta locală a achiziției, gradul de integrare in lanțul de valoare — proiectare, subansamble, software, testare, mentenanță, proprietate intelectuală, nivelul de licențiere, transfer tehnologic, offset real, mentenanță etc precum și de capacitatea furnizorilor locali de a produce și livra subansamble industriei de apărare. Pe baza acestor ipoteze, multiplicatorul cumulativ în România poate fi estimat la 1,0-1,2 pentru partea rămasă în economia locală (maximum 40% din totalul împrumutului), iar pentru Polonia la 1,3-1,9 pentru partea rămasă în economia locală (maximum 89% din totalul împrumutului). Cu alte cuvinte, efectul cumulat al programului SAFE pentru economia României este cuprins între 6,7 – 8,0 miliarde euro (un raport PIB intern generat / 1 euro din SAFE între 0,40 și 0,48). Iar efectul cumulat al programului SAFE pentru economia Poloniei este cuprins între 50,6 – 74,0 miliarde euro (un raport PIB intern generat / 1 euro din SAFE între 1,16 și 1,69).

Astfel, având în vedere doar împrumutul (fără dobânzi), pentru 1 euro SAFE, Polonia generează aproximativ 1,16–1,69 euro PIB intern, față de doar 0,40–0,48 euro în România. Polonia generează de 4 ori mai mult în propria economie decât România.

Există și un alt tip de costuri macroeconomice pentru România. Fiind împrumut, acesta generează creșterea deficitului bugetar și a datoriei publice și generează cheltuieli suplimentare cu dobânzile, reducând și mai mult spațiul fiscal bugetar și punând presiune pe sustenabilitatea datoriei. Folosind indicatorii macroeconomici prognozați pentru 2026 (PIB, deficit, datorie), împrumutul din SAFE de 16,7 miliarde euro ar însemna un plus de 4,2pp din PIB la datorie (ar însemna ca datoria guvernamentală în PIB să ajungă la 65,3% din PIB) și un plus de 0,12pp din PIB pe an la deficitul bugetar (distribuția poverii este relativ asimetrică temporal, având în vedere că în primii 10 ani se achită doar dobânzile).

e) Ce, cum, cât câștigă țările dezvoltate (producătoare, leaderi) din SAFE? Principalele țări care beneficiază de efectele de multiplicare ale programului SAFE în propriile economii sunt Germania și Franța. În general, pentru economiile europene cu amprentă locală și tehnologică importantă în industria de apărare (cele 2 țări intră aici), multiplicatorul cumulat al cheltuielilor de apărare ajunge la 3 în primul an, la 2,6 la 3 ani și 2,5 la 5 ani (pentru economiile europene în medie, multiplicatorul cumulativ este mult mai mic, de 1,3 în primul an și 1,9 la 2 ani, ceea ce înseamnă că 1 euro în plus cheltuială pentru apărare întoarce în PIB 1,9 euro la 2 ani). Multiplicatorii sunt mai mari în perioadele de recesiune economică, iar cheltuielile orientate spre producția de echipamente au efecte de multiplicare mai mari în economia țării producătoare.

Pentru țările importatoare, cu amprentă locală de producție și tehnologică redusă, achizițiile militare ajută la capacitatea tehnică de apărare dar au costuri macroeconomice cu deficitul mai ridicat, creșterea datoriei și deteriorarea poziției externe, prin mărirea deficitului de cont curent și a datoriei externe.

Revenind, doar comanda din România generată de alocarea pentru achiziții militare din Germania prin SAFE generează un plus de până la 8,5 miliarde euro în PIB german (având în vedere structura achizițiilor, nu toate sunt echipamente) și crearea a 33.600 de noi locuri de muncă totale (din care 35% sunt locuri de muncă directe). Comanda României pentru Franța rezultată din alocarea prin SAFE generează un plus de până la 1,8 miliarde euro în PIB-ul francez (având în vedere structura achizițiilor, nu toate sunt echipamente) și crearea a 8.800 de noi locuri de muncă totale (din care 30% sunt locuri de muncă directe).

Câștiguri indirecte însemnate sunt cele care provin din dobânzile pe care România le va plăti la împrumut și care vor merge pe o structură estimată pe bază istorică a cumpărătorilor de euroobligațiuni comune pentru finanțarea programului SAFE, astfel: 40% fonduri de investiții, 30% bănci centrale și alte instituții oficiale, fonduri de pensii și asigurări 15%, bănci comerciale și fonduri hedge / alții cu 15%.

Cele mai mari câștiguri potențiale le vor avea unele fonduri de investiții puternice, care câștigă din două surse, atât ca acționari relevanți la firme din industria de apărare cât și din poziția de cumpărători de euroobligațiuni (vezi, de exemplu, situația acționariatului Rheinmetall, unde fondurile de investiții BlackRock, Vanguard, Fidelity, UBS, Capital Group s.a. dar și bănci renumite precum Goldman Sachs, Morgan Stanley, Bank of America dețin portofolii relevante de acțiuni).

În concluzie. Ca instrument de modernizare a infrastructurii de apărare, posibil ca SAFE să aducă un update pentru România (în condițiile în care achizițiile făcute corespund cu nevoile reale imediate ale armatei și dacă experții noștri militari au fost consultați efectiv). Ca instrument de finanțare, atât România cât și Polonia câștigă. Prin finanțarea asigurată de emisiunea de euroobligațiuni cu cel mai bun rating, ambele țări se pot împrumuta la dobânzi la jumătate (față de scenariul în care fiecare dintre cele 2 țări s-ar fi împrumutat singure pe piețele financiare). Ca instrument de politică industrială, Polonia este un câștigător net puternic față de România, situația României este condiționată de localizare, transfer de tehnologie și ritm de execuție (vezi blocarea investiției Rheinmetall la Mangalia). România are un grad mic de amprentă locală față de Polonia, efectele de multiplicare în economia autohtonă sunt reduse. Ca program care s-ar autofinanța doar din multiplicarea efectelor în economie, nici România, nici Polonia nu pot porni de la premisa că SAFE „se plătește singur”: multiplicatorul intern ridică PIB și veniturile fiscale, dar nu anulează de unul singur costul împrumutului și costul dobânzilor pe termen foarte lung (dacă ne referim la împrumut plus dobânzile estimate, observăm că România are un grad de recuperare de maximum 25%, iar Polonia de 93%).

Polonia convertește mult mai eficient împrumutul SAFE în produs intern, locuri de muncă și capacitate industrială națională. România, în schimb, convertește o parte mare a împrumutului în securitate militară și în stimul pentru alte economii dezvoltate. Polonia s-a aliniat foarte bine cu designul programului, România doar parțial.