Prima pagină » Economic » Raport Eurelectric: Competitivitatea Europei depinde de o electrificare industrială integrată. Cei mai mari actori ai industriei dezbat viitorul domeniului la Helsinki

Raport Eurelectric: Competitivitatea Europei depinde de o electrificare industrială integrată. Cei mai mari actori ai industriei dezbat viitorul domeniului la Helsinki

Electrificarea reprezintă deja un avantaj competitiv pentru Europa, însă extinderea acesteia la scară necesită o mai bună aliniere la toate nivelurile sistemului, potrivit unui nou raport Eurelectric, lansat miercuri la Power Summit 2026, organizat în capitala Finlandei.
Raport Eurelectric: Competitivitatea Europei depinde de o electrificare industrială integrată. Cei mai mari actori ai industriei dezbat viitorul domeniului la Helsinki

Raportul Eurelectric, bazat pe date colectate de la 61 de companii și 30 de proiecte concrete, identifică elementele ce determină ca un proiect industrial să aibă succes și cele care frânează implementarea.

Concluziile extinsei cercetări au fost prezentate miercuri în fața unei audiențe de câteva sute de participanți din Sala Finlandia, unde se desfășoară pe 3 și 4 iunie cel mai important eveniment din industria energiei electrice din Europa, Power Summit 2026, organizat de Eurelectric, la care participă și reporterul Mediafax. Eurelectric reprezintă interesele comune ale industriei europene de energie electrică, având peste 3.500 de companii membre.

Evenimentul reunește cei mai mari actori ai domeniului și unele dintre cele mai influente voci care modelează viitorul energetic al Europei, inclusiv președintele finlandez Alexander Stubb, vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Teresa Ribera, comisarul pentru energie, Dan Jørgensen și ministrul finlandez al climei și mediului, Sari Multala.

„Avem nevoie de o abordare mai bine integrată”

„Transformarea deciziilor fragmentate într-o implementare coordonată, la nivel de sistem, reprezintă cheia pentru a face față provocării reprezentate de implementarea pe scară largă a electrificării”, a declarat Markus Rauramo, președinte al Eurelectric și CEO al Fortum.

„Europa are nevoie acum de predictibilitate în investiții, de o extindere mai rapidă a rețelei și de modele integrate de livrare care să poată fi scalate rapid. Acest lucru va debloca o economie industrială mai rezilientă, mai competitivă și pregătită pentru investiții”, a completat șeful Eurelectric.

Pentru industrie, abordarea Power Couples susține randamentul economic al investițiilor în electrificare. „Electrificarea este o piatră de temelie a competitivității industriale și a tranziției energetice a Europei. Pentru a-i debloca potențialul, avem nevoie de o abordare mai bine integrată, care să conecteze designul de piață, infrastructura și cadrele de investiții. Atunci când aceste dimensiuni sunt aliniate din timp, electrificarea devine nu doar fezabilă din punct de vedere tehnic, ci și atractivă din punct de vedere economic, deschizând calea către proiecte scalabile, replicabile și eficiente din punct de vedere al costurilor în toată Europa”, a declarat Catherine MacGregor, vicepreședinte al Eurelectric și CEO al ENGIE.

Un nou model: „Power Couples”

Potrivit autorilor raportului, a apărut un model nou – „Power Couples” – o strategie de electrificare replicabilă, care îmbunătățește competitivitatea prin alinierea semnalelor de piață, a infrastructurii de rețea, a cadrelor de investiții și a politicilor publice.

„Electrificarea este tot mai mult recunoscută ca o condiție esențială pentru ca industria să rămână competitivă pe plan global, însă procesul nu se extinde în ritmul necesar. Pentru a identifica principalele bariere și a contura soluții comune, sectorul european al energiei electrice a colaborat cu reprezentanți din industrie din trei segmente diferite: sectorul de încălzire la temperatură joasă și medie, industrii energointensive și centre de date”, arată organizatorii Power Summit.

Raportul identifică cinci modele replicabile care funcționează ca „Power Couples”: modele de parteneriate industriale integrate, care optimizează în comun cererea, oferta cu emisii reduse de carbon, infrastructura și flexibilitatea.

Într-un model Power Couples, o sursă de energie asigură pe termen lung furnizarea de energie curată, o alta gestionează cererea atunci când prețurile cresc brusc, o a treia asigură echilibrarea rapidă a rețelei, iar toate împart infrastructura, riscul și valoarea generată pentru sistem. Acestea operează prin structuri comerciale precum PPA-uri pe termen lung, preluarea căldurii reziduale, venituri din flexibilitate sau finanțare mixtă public-privată, potrivit sursei citate.

Citește și

Recomandarea video