O echipă comună formată din polițiști de frontieră şi inspectori vamali, alături de echipaje canine, a descoperit, joi, în urma controlului unui colet sosit pe Aeroportul Cluj-Napoca, o armă cu ţeavă lungă şi 1.150 de alice.
În timpul verificărilor, într-unul dintre colete au fost descoperite o armă cu aer comprimat şi patru cutii metalice ce conţineau, în total, 1.150 de alice, dintre care 650 de alice cu vârf ascuţit din metal şi 500 de alice pentru arme cu aer comprimat.
Din verificări s-a constatat că pachetul a fost expediat de către o persoană juridică din Polonia, către o persoană fizică din România.
:format(webp):quality(80)/https://www.mediafax.ro//wp-content/uploads/2026/06/arma-3.jpg)
Deoarece coletul nu era însoţit de documente din care să reiasă îndeplinirea condiţiilor de introducere în ţară, procurare şi deţinere a armelor, bunurile au fost indisponibilizate pentru continuarea cercetărilor şi a stabilirii situaţiei de fapt.
Poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor.
:format(webp):quality(80)/https://www.mediafax.ro//wp-content/uploads/2026/06/arma-1.jpg)