Prima pagină » Știrile zilei » Cea mai mare Curte de Apel din România refuză controlul politic și legea salarizării. Ce solicită CSM

Cea mai mare Curte de Apel din România refuză controlul politic și legea salarizării. Ce solicită CSM

Judecătorii Curții de Apel București au decis în unanimitate să amâne decizia de a opri integral activitatea instanței. Ei adresează o serie de solicitări CSM.
Cea mai mare Curte de Apel din România refuză controlul politic și legea salarizării. Ce solicită CSM
Sorina Matei
09 iun. 2026, 11:56, Justiţie

Cea mai mare Curte de Apel din România refuză controlul politic și legea salarizării. Ce solicită CSM

Judecătorii Curții de Apel Bucureşti, întruniți în Adunarea Generală, astăzi, 09 iunie 2026, fiind prezenţi 202 din 240 judecători în funcţie, au stabilit, în unanimitate, în cadrul Adunării generale a judecătorilor convocate de către Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii următoarele:

  • Judecătorii denunță degradarea constantă a statului de drept în România prin încercarea susţinută de subordonare a puterii judecătoreşti de către puterea politică.
  • Judecătorii solicită Consiliului Superior al Magistraturii, în calitatea sa de garant al independenţei justiției, să efectueze toate demersurile instituționale la nivel intern şi internațional în vederea restabilirii echilibrului specific statului de drept prin oprirea de îndată a campaniei de discreditare a puterii judecătoreşti și prin recunoaşterea de către celelalte puteri a independenței reale a judecătorului, ca cerință esențială într-o societate democratică.
  • Judecătorii resping, ca inacceptabile, dispozițiile cuprinse în propunerea legislativă privind salarizarea judecătorilor, susținând în integralitate observațiile înaintate de Înalta Curte de Casaţie şi justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii având acest obiect.
  • Judecătorii amână pentru viitoarea şedință a Adunării Generale luarea unei hotărâri privind oprirea integrală a activității instanței.

 Secţiile pentru procurori și judecători ale Consiliului Superior al Magistraturii au hotărât convocarea Adunărilor Generale ale magistraților pentru astăzi, 09 iunie 2026, în vederea exprimării unui punct de vedere faţă de Proiectul de Lege privind salarizarea pentru personalul plătit din fonduri publice.

Recomandarea video