Eliza Ene Corbeanu: Cancerul nu este o formulă matematică

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne în Discover

Nu le-ai spune niciodată: „aveți puțină răbdare, să vedem cum ies calculele după ce aplicăm formula gândită de Casa Națională de Asigurări de Sănătate,,.

Știu că ați ridicat o sprânceană, neînțelegând nimic din tot ce ați citit până acum. Ce calcule, ce formule, când noi vorbim despre o cursă contra cronometru cu moartea?

Când ești pacient, cinismul birocrației se simte ca o mână învizibilă ce te împinge în prăpastie, pentru că, în loc să speri că te vei însănătoși, trebuie să te îngrijorezi că nu găsești la timp un loc în spital, că nu există tratament disponibil, că personalul medical e din ce în ce mai rarefiat, că odată intrat în spital riști să dobândești și alte boli.

Adrian Veștea: „Să vedem dacă nu dorm pe o ureche și aștept să ajung în 2028”. Premierul desemnat vrea să fie evaluat periodic

UDMR amână decizia privind o colaborare cu Adrian Veștea pentru a nu face rău PNL | SURSE

Dar stați puțin, nu aveți ca pacienți și opțiunea de a vă trata gratuit la un spital privat? Principiul că banii urmează pacientul nu se mai aplică în România? Statul nu vă mai acoperă cheltuielile cu tratamentul oncologic dacă alegeți mediul privat ?

Prima tentație ar fi să răspund afirmativ la toate întrebările de mai sus, însă există un mare dar….

OPINIE. Eliza Ene Corbeanu: Cancerul nu este o formulă matematică

Un nou proiect al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate stârnește multă nemulțumire în rândul celor interesați de subiectul sănătate publică, pentru că mută în mod brutal accentul de la pacient la instituție și de la tratament la proceduri birocratice.

Pe scurt, proiectul introduce o formulă obligatorie pentru a stabili dacă furnizorii privați mai pot intra în programele naționale de sănătate  pentru bolile cronice, inclusiv oncologia, pe care v-o redau doar de dragul discuției, pentru că nu veți înțelege mare lucru din ea : E = P(%) × Pop + ΣBi – Be – min(NBE, NBD); dacă E > 0, casele de asigurări pot contracta furnizori privați, dacă E ≤ 0, nu mai pot.

Tradus în limba română, sună cam așa: CNAS ia prevalența sau incidența națională a bolii, o raportează la populația județului, adaugă pacienții veniți din alte județe, îi scade pe cei plecați în alte județe și, la final, scade „acoperirea” furnizorilor publici, calculată ca minim între numărul de bolnavi tratați efectiv și numărul de bolnavi pe care furnizorii publici declară că îi pot trata.

Tradus pe înțelesul celor interesați, șansa unui bolnav oncologic de a se trata într-un spital privat, din banii programului național, depinde de o formulă matematică ce nu ține cont dacă mai ai timp de așteptat, nu te întreabă cât ai așteptat efectiv, nici cât de repede poți începe tratamentul, nici dacă boala ta mai are răbdare.

Dreptul pacientului de a-și alege furnizorul devine, astfel,  o noțiune abstractă, atâta timp cât un spital public cu dotări îndoielnice și aparatură învechită sau neperformantă  are privilegiul de a-și exclude competitorii privați  de la accesul acestora la programele finanțate din contribuțiile tuturor asiguraților.

Pentru CNAS, pacientul oncologic care începe tratamentul acum și pacientul care îl începe după luni de așteptare par să fie egali în ecuația minune, însă diferențele sunt colosale și le putem enumera cinic și scurt : supraviețuire, dizabilitate sau moarte.

OPINIE. Eliza Ene Corbeanu: Cancerul nu este o formulă matematică

În oncologie, timpul înseamnă totul, în neurologie, întârzierea poate însemna funcții pierdute ireversibil, în patologia cardiovasculară, o investigație făcută prea târziu poate însemna infarct, accident vascular cerebral sau insuficiență cardiacă, iar pacientul român le experimentează pe toate.

În tot acest timp, sistemul medical privat asigură aproximativ 78,5% din furnizorii de servicii clinice de specialitate, 82,89% din furnizorii de servicii paraclinice și imagistică, 89% din serviciile de dializă, 100% din serviciile private de îngrijiri medicale la domiciliu, 100% din serviciile private de ambulanță și aproximativ 43% din personalul medical al României.

Asta înseamnă clădiri noi, aparatură de ultimă generație, laboratoare, imagistică, centre oncologice, paturi, echipamente, personal, investiții de sute de milioane de euro în infrastructură medicală modernă.

Și atunci, dacă tariful este același, pacientul este același, boala este aceeași, protocolul este același, iar sursa de finanțare este aceeași, de ce este exclus furnizorul privat? De ce un pacient român, nu poate opta pentru un spital privat, fără ca această opțiune să-l coste suplimentar?

De unde s-a născut ideea că mediul privat are voie să intre în programele naționale doar dacă statul admite, în prealabil, că nu mai face față?

Ca și cum pacientul ar trebui să aștepte ca spitalul public să-și declare oficial neputința înainte de a primi dreptul de a merge în altă parte, ca și cum boala ar trebui ținută pe loc până când se întrunește o comisie, se semnează un proces-verbal și ies  calculele.

Dacă ne-ar preocupa cu adevărat starea de sănătate a populației, criteriul excedentului (adică acela în care un spital public declară că nu face față în tratarea la timp și eficient a tuturor pacienților)  ar trebui eliminat.

Soluția firească ar fi o piață cu reguli egale, în care spitalul public și furnizorul privat să stea în fața pacientului cu aceleași drepturi și cu aceleași obligații, iar omul bolnav să decidă singur unde vrea să se trateze.

OPINIE. Eliza Ene Corbeanu: Cancerul nu este o formulă matematică

Concurența reală în sănătate stimulează reducerea timpilor de așteptare, investițiile în tehnologie, dezvoltarea infrastructurii, atragerea personalului calificat și îmbunătățirea experienței pacientului.

Un sistem deschis ar obliga spitalul public să se doteze, să investească, să își păstreze medicii, să își respecte programările.

În fond, este vorba despre dreptul nostru de a alege între un spital de stat și o clinică privată fără să fim pedepsiți financiar pentru această alegere și despre obligația statului de a folosi toate resursele disponibile pentru a câștiga timp, sănătate și viață.

Și acum, dacă ați ajuns la sfârșitul acestui articol, gândiți-vă ce i-ați spune unui bolnav de cancer care știe unde ar putea fi tratat la timp, dar află că statul nu-i dă voie să ajungă acolo din banii pe care i-a plătit toată viața?

Timpul nu are niciodată răbdare…