Prima pagină » Comunicate De Presa » Eveniment caritabil la  City Park Mall Constanța pentru dotarea Secției Spital Recuperare Neuropsihomotorie Copii a Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol (P)

Eveniment caritabil la  City Park Mall Constanța pentru dotarea Secției Spital Recuperare Neuropsihomotorie Copii a Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol (P)

Eveniment caritabil la  City Park Mall Constanța pentru dotarea Secției Spital Recuperare Neuropsihomotorie Copii a Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol (P)

Fundația Scheherazade a organizat  în City Park Mall din Constanța, duminică, 5 iulie, un eveniment caritabil pentru strângerea de fonduri destinate modernizării Secției Spital Recuperare Neuropsihomotorie Copii a Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol, singurul centru balnear de acest tip din România. Aproximativ 200 de persoane au participat la spectacolele de dans, animație  alături de o parte dintre copiii internați în sanatoriu și de invitați surpriză.

Evenimentul a beneficiat de sprijinul City Park Mall Constanța și al Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol. Sponsorii zilei au fost Aqua Carpatica, Alka și Gheata la Mal.

Evenimentul de la Constanța face parte din campania „Life@Teki”, prin care Fundația Scheherazade strânge fonduri pentru dotarea cu echipamente specializate a Secției Spital Recuperare Neuropsihomotorie Copii din Techirghiol. Sanatoriul tratează anual aproximativ 1.500 de copii cu afecțiuni cronice și dizabilități severe, combinând resursele naturale ale lacului Techirghiol cu tehnologiile moderne de recuperare.

Proiectul vizează echiparea noii clădiri de cazare cu mobilier și paturi pentru minimum 51 de locuri, achiziționarea unui sistem RMN deschis dedicat copiilor, modernizarea stației de pompare a apei din lac și re-echiparea completă a bucătăriei. Lansat oficial în martie 2026, proiectul a primit susținerea autorităților centrale și locale din România, precum și a Ambasadorului Regatului Unit în România, ES Giles Portman.

Companiile, fundațiile și donatorii individuali pot contribui în conturile dedicate ale Fundației Scheherazade, cu mențiunea „Life@Teki”.
Banca Română de Dezvoltare
RON – RO91BRDE445SV83423184450
EUR — RO79BRDE445SV83423424450

Fundația Scheherazade este o organizație non-guvernamentală cu sediul în București, implicată în sprijinirea comunităților vulnerabile afectate de calamități sau crize umanitare. De-a lungul anilor, fundația a coordonat campania de renovare  a Spitalului „Marie Curie” din București, a Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași prin proiectul „Copiii fac bine”, a Ambulatoriului pentru copiii din cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Andrei” din Constanța, precum și distribuirea de ajutoare umanitare către zone sinistrate din România, mobilizând parteneri din sectorul privat, companii internaționale și donatori individuali.

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da