Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) anunță că a semnat, astăzi, contractul pentru supervizarea lucrărilor pe Drumul Expres Focșani – Brăila, care va fi construit de companiile românești UMB și Arcada.
Contractul semnat cu firma de inginerie din România, TPF Inginerie S.R.L, are o valoare de 55,1 milioane lei și o durată de 106 luni, din care 42 de luni pentru proiectare și execuție, respectiv 60 de luni garanția lucrărilor.
Rezultatele așteptate a fi atinse de către Supervizor sunt următoarele:
Drumul Expres Focșani – Brăila, acum în etapa finală a proiectării, are o lungime de 73,5 kilometri și va asigura legătura între Autostrada Moldovei Ploiești – Pașcani (A7), Podul peste Dunăre de la Brăila, Drumul Expres Brăila – Galați (DEx 6), Tulcea și Constanța. Acesta va deveni cel mai lung drum de mare viteză din România construit în cadrul unui singur contract.
Pe traseul din județele Vrancea și Brăila sunt prevăzut:
Constructor: Asocierea SA&PE Construct S.R.L (Lider) – Tehnostrade S.R.L., Spedition UMB – Arcada Company SA.
Valoare contract: 4,29 miliarde lei, finanțare prin Programul Transport 2021-2027.
Articol preluat din Economedia