Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a anunțat miercuri că a fost ținta unui atac cibernetic, care a provocat cea mai amplă întrerupere tehnică din istoria instituției.
Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanții ANCPI au transmis că datele administrate prin sistemele informatice sunt în siguranță și nu au fost compromise.
Atacul este investigat în prezent de autoritățile competente, anunță instituția, iar cauza și circumstanțele incidentului sunt analizate de instituțiile statului pentru a afla cine se află în spatele operațiunii.
„Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a fost ținta unui atac cibernetic, care a generat cea mai amplă întrerupere tehnică din istoria instituției. Precizăm că datele administrate prin sistemele informatice gestionate de ANCPI sunt în siguranță și nu au fost compromise în urma acestui incident.”, a transmis ANCPI.
Instituția declară că, începând de marți, 14 iulie, toate sistemele informatice administrate de ANCPI sunt indisponibile. Printre acestea se numără aplicația de cadastru și carte funciară e-Terra, dar și adresele oficiale de e-mail.
De asemenea, reprezentanții instituției estimează că aplicația e-Terra nu va putea fi utilizată cel mai probabil până la sfârșitul acestei săptămâni.
„În prezent, circumstanțele atacului sunt investigate de instituțiile competente ale statului. Reamintim că, începând de marți, 14 iulie, toate sistemele informatice gestionate de ANCPI, inclusiv adresele de e-mail ale instituției și aplicația de cadastru și carte funciară e-Terra sunt nefuncționale. Din informațiile pe care le avem în acest moment, estimăm că, cel mai probabil, până la finalul săptămânii curente, aplicația e-Terra nu va fi disponibilă.”
ANCPI a mai transmis că echipele tehnice lucrează în prezent pentru restabilirea funcționării sistemelor în condiții de siguranță.
„Regretăm situația creată și vă asigurăm că echipele noastre tehnice depun toate eforturile pentru restabilirea funcționării sistemelor în condiții de siguranță pentru toți utilizatorii, în cel mai scurt timp posibil. Vom reveni cu informații actualizate, de îndată ce acestea vor fi disponibile.”, a mai transmis ANCPI.